Încă din 1990, Mario Sorin Vasilescu a vorbit admirativ despre opera d-nei Annick de Souzenelle, fiind, probabil, cel dintâi care, la noi în țară, i-a intuit implicațiile și semnificația.
"......haideți să purcedem la o recapitulare constructivă care să profite de repetarea unor amănunte, pentru a le câștiga pe altele. "La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era către Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul". Nu există o noutate absolută, dintr-un punct de vedere, în acest început al Evangheliei după Ioan, pentru că dacă veți deschide textele indiene veți descoperi nu o frază care spune un adevăr extraordinar, ci tratate care analizează acest adevăr de-a fir a păr. Veți putea găsi în Bhartrhari - Vakyapadiya ("Cuvântul care pășește"), veți putea descoperi modul în care Cuvântul a trecut de la Dumnezeu în lume, fără a atinge însă acea culme a întrupării sale în Iisus Hristos, care s-a petrecut după moartea autorului acestui text. Ce rămâne însă extraordinar, și din păcate se pierde de multe ori prin traduceri incorecte, este acea frază care situează, statuează raportul Cuvântului față de Dumnezeu: "La început a fost Cuvântul și Cuvântul era către Dumnezeu". Ce vrea sa însemne asta ? "Începutul" aici are un dublu sens: este vorba de Începutul Absolut care nu are început nu are sfârșit, este un început etern, ceea ce înseamnă că Cuvântul în continuare este în eterna sa pronunțare tăcută - Logosul; iar pe de altă parte este adevărat că "început" înseamnă și apariția continuumului spațio-temporal. Ca atare, "La început a fost Cuvântul" - dar Dumnezeu desfide orice început - și continuă cu "Cuvântul era către Dumnezeu" (deschideți textele originale și veți constata că acesta este sensul și nu "Cuvântul era la Dumnezeu", undeva, într-o cută a Dumnezeirii, uitat într-un buzunar). Cuvântul era către Dumnezeu, deci era răsucit către Dumnezeu căci Dumnezeu se contempla pe sine înainte de crearea lumii. Nu avea ce să discute și cu cine să discute, pentru motivul foarte simplu că el era Unul și nu exista multiplu cu care să discute. Acum, în clipa în care termin spunând "... și Dumnezeu era Cuvântul" înseamnă că Logosul în aspectul sau Absolut este de fapt viitorul Fiu care se va întruni, este una cu Sfânta Treime, sau una în Sfânta Treime. "La început a fost Cuvântul..." și unul din primele cuvinte este numele lui Dumnezeu. Este numele nerostit al lui Iahve, și dacă ne întoarcem la Geneză, și dacă ne întoarcem la primul comentariu al Kabbalei vom găsi forma scrisă a acestui cuvânt în forma de Tetragrammaton, forma de spadă: mânerul fiind reprezentat de Yod, tăișul, lama, find reprezentată de Vav, tăișurile laterale fiind reprezentate de He-uri.
„Noi știm că la început totul era o Mare Primordialis, "Apele matriciale". Era o stare de "Apă neîncepută" după expresia foarte frumoasă a poporului român. Apele acestea neîncepute au fost separate în structuri de voința lui Dumnezeu, sub numele de "Apele de Sus" și "Apele de Jos". MAIM[1] - Apele Primordiale au fost împărțite de SHAMAIM, de aceasta stare care împarte și în același timp unește în: partea de sus care corespunde arhetipului fundamental, lui MI, lui ELOHIM, lui DUMNEZEU în sensul manifestat; partea de jos unde exista tot ce se va supune Creației, MA și în care VAV care-l va reprezenta pe om iși va face intr-o zi apariția. "
[Desenele pentru aceste expuneri au fost realizate de prof. Mario Vasilescu
"Această imagine a Spadei este o imagine care ar rămâne pe undeva în afara noastră, ar rămâne o înstrăinare dacă noi n-am avea, pe de o parte prezența ei la îndemâna noastră, pe de altă parte capacitatea de a recepta această realitate.
Știm deja că există posibilitatea de a simți cu trupul nostru relația YOD-VAV-HE-uri. "
"Dincolo de simpla înțelegere kabbalistică - 10-6-5-5 [2] ceea ce ne explică faptul că omul are închise în el cele 6 trepte de până acum, și îi rămâne de făcut una (care este compusă de 7-8-9) prin care accede la 10, că lumea materială care trăiește și care conține cele două 5 reunite dau 10 de sus - am putea continua astfel cu decojirea acestor realități, cu comentariile kabbalistice și am putea să desprindem multe adevăruri, dar riscul este ca întotdeauna lucrurile acestea să ramână litere moarte, să rămână străine de ființa noastră. Tot într-o asemenea situație de uscat, de sec, ar risca să fie și înțelegerea coborârii, împlântării SPADEI ținută de Dumnezeu de mâner în pământul creației, VAV este înfipt în pământ, HE-urile taie în dreapta și stânga. Scrie textul biblic "ascuțită-i sabia". De ce e ascuțită ? Pentru că pe de o parte ea trebuie să sape în haos, în obscuritate, să taie drum - a tăia înseamnă a preciza, înseamnă a contura, a da formă, a da prin asta gir existenței. Suflarea de viață vine din Dumnezeu, dar tăișul trebuie să facă loc, pe de altă parte tăișul se poate întoarce împotriva noastră și poate reteza mâinile sau gâtul sau viața celui care greșește, pentru că intră în contradicție cu Legile Firii, și ele îl dizolvă, îl scot din drumul lor, îl topesc în veșnicul cuptor al reîntoarcerii. Dacă ne uităm la această ploaie binefăcătoare a sosirii pe pământ a voinței lui Dumnezeu, plecând din mâner, din Yod, și curgând în cele 4 OLAM-HA, a celor 4 lumi
care sunt și pe care le-ați văzut deja, trec de la Lumea Arhetipurilor, deci a prototipurilor arhetipale, a începuturilor începutului, primesc imboldul creației, capătă în OLAMHA YETSIRAH formă, se supun numelor, formelor, se lasă turnate. În ultimă instanță ele ajung sa fie percepute când ajung la nivelul lui OLAMHA ASIAH acolo unde este lumea perceptibilă. Atenție însă! S-ar putea crea senzația că MI a rămas undeva acolo sus, deasupra pământului albastru, deasupra Grădinii Edenice, sau pierdut în frumusețea Paradisului și pe pământ a ajuns numai MA. Nu-i adevărat. Și va trebui să subliniem în aproape fiecare din momentele întâlnirilor noastre că nu-i adevărat. MA este în permanență în contact cu MI. MI este de sus și până jos, MA se adaugă, așa cum cresc ciorchinii pe o viță de vie.
Dacă în clipa aceasta (fără să închideți ochii) ați rămâne câteva secunde cu atenția dirijată asupra inefabilului de deasupra voastră - e deajuns să vă gândiți, așa cum stați pe scaun și simțiți contactul cu scaunul de sub voi, e deajuns să faceți un mic efort de imaginație ca să simțiți aerul care vă desparte de tavan - în acel moment ați avea o primă formă de sesizare, oricât de imperfectă și de laică ar fi, a prezenței eterice a Divinității. Omul instinctiv ridică ochii spre cer, nu pentru că a coborât vreodată de acolo un zeu într-o farfurie zburătoare (poate au coborât mai multe), dar Dumnezeu este cel care a născut cerul și pământul. Noi suntem pe pământ, și e mai ușor să căutăm începutul decât, după ce am ridicat ochii, să lăsăm ochii în jos și să-L căutăm pe Dumnezeu în noi și în jurul nostru. Oricum, Arhetipul Primar este deasupra noastră, de aceea vom ridica (oricât de inițiați am fi), vom ridica întotdeauna ochii a speranță și rugăciune către Primul, către nivelul de deasupra arhetipurilor, către Cel care poate să spună singurul "Eu sunt cel ce este" sau "Eu sunt cel ce sunt". Dacă ați rămâne în continuare cu atenția dirijată asupra stratului de aer de deasupra care vă separă de tavan, a stratului de realitate care vă separă de cerul de afară, ați rămâne cu senzația unui strop care sunteti acum în scaunul acesta (și când spun asta mă gândesc la fiecare dintre voi). Așa cum stăm simțind scaunul sub noi, v-ați simți ca o ultimă depozitare a unui lucru pornit din zone imemoriale - care practic nici nu sunt legate de memorie, pentru că sunt înainte de începutul începutului, și care reprezintă voința lui Dumnezeu înaintea Creației Lui - ca atare eu sunt permanent în contact cu Cel care mă crează, măcar prin faptul că simt pe creștetul meu atârnind tot ce e deasupra mea."
"Dar nu sunt numai în afară ci și înăuntrul meu. În imaginea Arborelui Vieții se dă senzația unei diversificări, dar fiți atenți, între toate aceste bare există spații goale, de nimic aparent, de tăcere. Acolo este MI, acolo este Dumnezeu, acolo este Logosul. Noi suntem cuvinte, Logosul e Cuvântul. Din nemanifestat țâșnind a ajuns între noi, noi suntem cuvintele lui Dumnezeu. Nu cer nimănui să fie mistic sau să recepteze un discurs cu mesaj afectiv mistic. Nu. Aici se pune problema recunoașterii unei realități. Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodată. Vorba vechii povești: când ne uităm înapoi și vedem un singur șir de urme în spatele nostru, trebuie să știm că în momentele grele Dumnezeu ne ducea în cârcă, de aceea nu se văd și pașii noștri. Nu pașii Lui, ci pașii noștri dispar în momentele grele. Și totuși foarte puțini oameni s-ar lăsa convinși de simplul fapt că am dat o schemă prin care se vede cum binefacerea Creației Divine curge de sus, din Cer in necontenire pe Pamânt."
[1] Annick de Souzenelle, Simbolismul Corpului Uman, p. 17 și urm. (Editura Herald, 2021)
[2] Annick de Souzenelle, op. cit. p. 32.
Notă:
Studiul Logos-ului, la care ne-a invitat profesorul Mario Vasilescu în cadrul acestor întâlniri de la Sala Dalles, a fost ipostaziat pe două tradiții complementare - corespunzând limbilor sanscrită și ebraică.
Cercetarea revoluționară, inspirată și competentă, făcută de Annick de Souzenelle - cu instrumentele hermeneutice ale kabbalei , dar păstrând perspectiva crețtină- venea la timp.
În această întâlnire -nu doar între tradiții complementare, ci și între Tradiție și modernitate - în tema universalității Logos-ului, se putea întrezări manifestarea - în Noosferă - a ceea ce s-ar putea numi o "linie de izognoză". Ne putem gândi la așa ceva și datorită preocupărilor similare - la prof Mario Vasilescu și la Annick de Souzenelle pentru “antroposemiotică”.
Atât în text , cât și în desenele de mai sus, apar referințe și elemente specifice pentru Yoga Logosului (Vak Yoga), care vor constitui obiectul unor postări viitoare
Comments