Un spațiu de disponibilitate

Atât rămâne în urma cuiva.

         „Doar atât?”, s-ar putea întreba unii.

         Atât.

         Și nu-i puțin.

         Desigur, numai prin efortul nostru, al fiecăruia, acest spațiu poate fi (re)găsit zilnic, ba chiar –la nevoie - de mai multe ori pe zi.

         Un spațiu privilegiat, loc de trecere unde lacrima întâlnește hohotul de râs, pentru ca apoi, lacrima și râsul  să se întoarcă – mai sincere și mai curate– la tăcerea dintâi.

         Să facem loc, așadar, în noi înșine și ne amintim tăcând...

         Atât.