top of page

Sărbătorile de iarnă - aspecte mai puțin cunoscute ale corespondențelor între elementele creștine și cele arhaice

Updated: Jan 16

Un dialog între Grigore Leșe și H.R. Patapievici la TVR Cultural (2010)







Notă:

„Concepţia însăşi a folclorului, aşa cum e înţeleasă în mod obişnuit, se bazează pe o idee radical falsă, ideea că există «creaţii populare», produse spontan de masa poporului [...] interesul profund al tuturor tradiţiilor zise populare, rezidă mai ales în faptul că nu sînt de origine populară ; şi vom adăuga că, dacă e vorba, cum e cazul aproape întotdeauna, de elemente tradiţionale, în adevăratul sens al cuvîntului, oricît de deformate, micşorate sau fragmentare ar fi ele uneori, ca şi de lucruri avînd o valoare simbolică reală, toate acestea, departe de a fi de origine populară, nu sînt nici măcar de origine umană. Poate fi popular numai faptul supravieţuirii cînd elementele acestea aparţin unor forme tradiţionale dispărute [...} Poporul conservă astfel, fărâ să le înţeleagă, sfărîmăturile vechilor tradiţii, urcîndu-se uneori la. un trecut atît de îndepărtat, că ar fi imposibil de determinat şi din această cauză ne mulţumim să le raportăm la domeniul obscur al preistoriei. Astfel poporul împlineşte* funcţia unei memorii colective mai mult sau mai puţin «subconştientă», al cărui conţinut vine vădit din altă parte. (Notă în text : e o funcţie esenţial «lunară» şi e de remarcat că, după Astrologie, masa populară corespunde efectiv lunii, ceea ce, în acelaşi timp, indică bine caracterul său pur pasiv (.......) ). De mirare e că, atunci cînd ajungi în străfundul lucrurilor, constaţi că ceea ce s-a conservat astfel, sub o formă mai mult sau mai puţin învăluită, e o sumă considerabilă de date de ordine ezoterică, adică tot ce poate fi mai puţin popular prin esenţă ; şi acest fapt sugerează prin el însuşi o explicaţie pe care ne vom mărgini s-o indicăm în cîteva cuvinte. Cînd o formă tradiţională e pe punctul de a se stinge, ultimii ei reprezentanţi pot, în mod voluntar, să încredinţeze acestei memorii colective de care am vorbit, ceea ce, altfel, s-ar pierde ireversibil; este, în definitiv, singurul mijloc de a salva ce mai poate fi salvat, într-o anumită măsură; şi, în acelaşi timp, incomprehensiunea naturală a masei e o garanţie suficientă că elementul ezoteric nu va dispărea, ci va rămîne ca un fel de mărturie a trecutului, pentru acei care, în alte timpuri, vor fi capabili să-l înţeleagă"


Vaslie Lovinescu - Creangă și Creanga de Aur , p 19

11 views0 comments
Post: Blog2 Post
bottom of page