Pistis Sophia, text sacru în unele comunități gnostice din Egipt, se refera la anumite învățături tainice, date, se presupune, de către Iisus ucenicilor sai, în acest caz, pe parcursul a unsprezece ani dupa Învierea sa.
Textul nu a fost conceput, așadar, ca unul public, ci a fost destinat unei grupări de inițiați, preocupați de cunoaștere (Gnosis) și pregătiți s-o primească. Este un text apocrif, în sensul originar al cuvântului, de scriere „rezervata” unei audiente restrânse și avizate.
Titlul cărții reunește cuvintele grecești „Credința” și „Ințelepciune”, ultimul termen, Sophia, fiind aici o personificare de gen feminin, care parcurge un traseu dificil, cel al experienței păcatului și al confruntării cu obstacolele inerente pe calea mântuirii, care apelează în mod repetat la ajutorul și sfatul lui Iisus, prezenta centrala a textului, privit nu doar ca Mântuitor, ci și ca Prim Mister, preexistând din veșnicie și având o funcție cosmica, cel care dezvăluie discipolilor sai tainele divine.
Elemente aparținând unei tradiții pierdute se contopesc în acest document de importanta majora nu numai pentru istoria gnosticismului creștin, ci și pentru istoria dezvoltării religiei în Occident.
In plus, prin interpretarea unor texte din Psalmi, profeți si Evanghelii, acest text oferă o perspectiva neașteptata atât asupra Vechiului, cat și a Noului Testament.
