"Când tot vorbim despre Dumnezeu, suntem precum un banc de pești discutând despre posibila existență a oceanului".

"

Jalaluddin Rumi 30 September 1207 - 17 December 1273

Povestirile și poezia lui Rumi sunt destinate sa actioneze în acest spațiu special Imaginalul - Alam al-Mithal, punte între intelect și intuiție, intermediind între material și spiritual, locus-ul in care corpul se spiritualizeaza si spiritul se corporalizeaza.

Viziunea lui Rumi implică o contemplare reciprocă între "căutător" și Divinitate, în care „Martorul celest” vede „persoana de lumină” (sinele transformat) în interiorul misticului.

Rumi folosește vinul, focul, muzica, nu ca simple metafore, ci ca vehicule reale (cifruri) pentru dezvăluirea sensurilor interioare, dincolo de interpretarea literală, conducând la realități de un alt ordin.

Viața este o călătorie spirituală care implică încercări, transformarea ego-ului și trecerea de la lumea fenomenală către stări spirituale superioare, adesea legate de conceptul de „Orient” ca destinație spirituală.

Capacitatea de a asculta cu „urechea sufletului”, angajându-se în simbolic, este crucială pentru a experimenta prezența divină, un concept central în structura creatiei lui Rumi.

"Ordinul sufiștilor Mevlevi - intemeiat de Rumi - este una dintre cele mai cunoscute manifestări ale spiritualităţii islamice. In „Oceanul sufletului", Rumi întrețese fabule, scene desprinse din viața de zi cu zi, revelații și exegeză coranice, precum și considerații metafizice într-o tapiserie vastă și complexă. Rumi era convins că folosirea muzicii, a poeziei și a dansului este o cale de a-l atinge pe Dumnezeu. În concepția sa, muzica îi ajută pe credincioși să își concentreze întreaga ființă asupra divinității atât de intens, încât sufletul este totodată nimicit și înviat. Practicile dervișilor rotitori au devenit un ritual pornind de la aceste idei. "

Prezentare de prof. Teodoru Ghiondea :

Rumi si disicpolii sai (1594)

Pagina dubla din manuscrisul Mathnavi -1461

Referitor la Shams-I-Tabriz, misteriosul maestru al lui Rumi:

Henry Corbin l-a interpretat pe Shams din Tabriz nu doar ca pe un personaj istoric, ci si ca pe o figură arhetipală a „Martorului din cer” sau a „Ghidului interior”, esențială pentru fenomenologia iubirii divine în opera lui Rumi. 

Corbin îl încadrează pe Shams în conceptul său de Om de Lumină (Man of Light), văzându-l ca pe o manifestare a „Sorelui de la miezul nopții” care îl ghidează pe mistic spre iluminare.

Funcția de „Hegemonikon”

 Shams nu este un simplu învățător, ci Martorul Cerului sau chipul pământesc al îngerului păzitor al lui Rumi. Corbin subliniază că relația dintre cei doi exemplifică „teofania” (manifestarea divinului) prin iubire umană, unde iubitul devine o oglindă pentru divinitate.

În lucrările sale despre Rumi și Ibn Arabi, Corbin discută despre Shams ca fiind catalizatorul care a activat „imaginația creatoare” a lui Rumi, transformând poezia acestuia dintr-o disciplină teologică într-o experiență mistică vizionară.

Simbolismul Numelui

Corbin acordă o importanță deosebită numelui „Shams” (Soare), corelându-l cu simbolismul „Orientului” spiritual (locul unde răsare lumina cunoașterii interioare), un element recurent în întreaga sa cercetare asupra filosofiei persane.