Introducere în hiperviață
Yoga universurilor Sci-Fi:
Seniorii Razboiului - de Gerard Klein
"Dincolo de viaţă se află hiperviaţa. Paginile unei cărţi, spusese Floria Van
Nelle. Un hipercub, sau un tesaract, cuprinde o infinitate de cuburi şi, într-un
spaţiu cu patru dimensiuni, volumul lui e totuşi finit. Vieţile noastre nu sunt
infinite, dar sunt nelimitate, spusese glasul, în Aergistal. Ai să înveţi să
controlezi timpul. Ai să fii ca noi.
Existau cel puţin trei nivele ale existenţei.
Nivelul existenţei virtuale, al lui Cid şi al Selmei, unde nu erau nimic mai mult decât o probabilitate înscrisă în registrele spectrale din Aergistal.
Nivelul vieţii lineare a celuilalt Corson, unde rămâneai închis între naştere şi moarte.
Şi, în sfârşit, nivelul hipervieţii, care se desfăşura simbolic într-un spaţiu perpendicular pe axa timpului, care te elibera de timp.
Faptul semăna cu stările de excitare a particulelor elementare ale fizicii primitive, de parcă savanţii de la începuturile istoriei omenirii ar fi presimţit un mare adevăr. Odată dopată, o particulă, atom, nuclean, meson sau quark, se ridica la un nivel superior de energie. Devenea altceva, fără a înceta cu totul să fie ea însăşi. Putea să revină spontan la starea iniţială, emiţând la rândul ei particule ale ordinului inferior, ca fotonul, electronul, neutrino-ul, muon-ul şi alte câteva.
Corson atinsese pragul hipervieţii. Putea recădea la nivelul existenţei lineare emiţând un fel de neutrino, existenţa lui din ultimele săptămâni, devenită virtuală, aproape fără consecinţe. Ea n-ar dispărea cu totul, dar n-ar mai avea aproape nici o realitate. Nici masă, nici încărcătură, ca un neutrino.
Într-un laborator din Aergistal cineva va observa echivalentul unui snop de
scântei. O încăpere cu fantome va înregistra dispariţia unei hipervieţi.
Toate paginile cărţii nu pot fi înecate de amărăciune [.....]"
"[......] În seara venirii mele mi-ai spus că trebuie să meditaţi. Oare numai
pentru a putea administra secolele?
— Nu, spuse Cid. Nu-i lucrul cel mai de seamă. Ne pregătim să stăpânim
timpul. Aici… (cuprinse într-un gest larg plaja şi oceanul şi cerul) e un
laborator.
— Pentru a călători în viitor?
— Nu numai, zise Cid. Călătoria în timp e un aspect minor al chestiunii.
Încercăm să ne obişnuim cu ideea de a trăi altfel. Numim asta hiperviaţă.
Înseamnă… Cum să-ţi spun… Înseamnă să trăieşti concomitent mai mulţi
posibili, poate toţi posibilii, înseamnă să exişti simultan pe mai multe linii de
probabilitate. Să fii mai mulţi deodată, rămânând totuşi unic.
Multidimensional. Şi gândeşte-te ce se întâmplă când fiecare fiinţă introduce în
istorie propriile ei modificări. Ele se combină cu modificările celorlalţi, fac
interferenţe, unele favorabile, altele penibile. Nici o fiinţă omenească nu poate
ajunge singură şi teafără la minte la hiperviaţă, Corson! Fiecare e posibilul
altuia. Şi trebuie să cunoşti afurisit de bine pe cineva pentru a îndrăzni să-i
influenţezi destinul şi propriul tău destin. Pentru asta ne pregătim, Selma, Ana
şi cu mine. Ne rămâne de străbătut o cale lungă… O cale lungă…
— Veţi deveni asemenea celor din Aergistal, zise Corson. Cid clătină din cap:
— Ei sunt altfel, Corson, într-adevăr schimbaţi, vor fi schimbaţi de o evoluţie – nu, termenul e greşit – de care niciunul dintre conceptele noastre nu ne îngăduie să ne apropiem. Nu vor mai fi oameni, nici păsări, nici saurieni, nici un fel de urmaş al unei specii pe care o poţi visa. Vor fi toate astea la un loc sau, mai bine zis, vor fi fost toate astea. Nu ştim nimic despre Aergistal, Corson.
Ce ştim e ce puteam vedea. Nu ce ni se îngăduie să vedem, ci ce suntem în
stare să vedem. Aproape nimic. Înveşmântăm Aergistalul în culorile noastre. Ne
vedem pe noi înşine acolo, Corson. Ei vor domina ceva de care ne temem.
— Moartea? Întrebă Corson.
— O, nu, zise Cid. Moartea nu-i mai înspăimântă pe cei ce-au întrezărit hiperviaţa. Să mori o dată nu-i grav, atunci când îţi rămâne o infinitate de existenţe paralele. Dar există ceea ce numim hipermoarte. Înseamnă să fii alungat în virtual, să fii eliminat de către o perturbare din toate liniile de probabilitate. Trebuie să controlezi toate creodele universului pentru a fi sigur că scapi. Trebuie să-ţi identifici propriii posibili cu cei ai continuumului, în întregime.
Cei din Aergistal vor ajunge la asta.
— Oh, zise Corson, de asta se tem de Exterior, de asta şi-au închis
domeniul cu un zid de războaie?
— Poate, zise Cid. N-am fost niciodată acolo. Dar cuvintele mele nu
trebuie să te tulbure. Întoarce-te aici când termini.
— Am să mă întorc, zise Corson. Sper să vă revăd.
Cid zâmbi ambiguu.
— Nu spera prea tare, prietene Corson. Dar întoarce-te aici cât poţi de
repede. Locul tău e în consiliul Uriei. Noroc.
— Rămas bun, strigă Corson."
Comments