"Matronaliile erau sărbătorite pe 1 martie ( prima zi de primăvară la romani) și sunt considerate astăzi „Ziua mamei” la latini; se sărbătoreau nașterea Romei, primăvara, copiii și mamele.
In religia romană antică, Matronalia (sau Matronales Feriae) era un festival care sărbătorea pe Juno Lucina, zeița nașterii („Juno care aduce copiii la lumină”), a maternității și a femeilor în general.
În calendarul roman original, considerat în mod tradițional a fi fost stabilit de Romulus, era prima zi a anului. Ca prima zi a lunii martie (Martius), luna lui Marte, a fost și Feriae Martis. Data festivalului a fost asociată cu dedicarea unui templu lui Juno Lucina de pe Dealul Esquilin în jurul anului 268 î.Hr. și, posibil, de asemenea, o comemorare a păcii dintre romani și sabini. Zeul războiului, Marte, participa la o lucrare de pace pentru că era un prilej de a reaminti reconcilierea dintre sabini și romani, datorită femeilor care au pus capăt episodului răpirii sabinelor (Marte ar fi sugerat ideea răpirii ).
Martie este, de asemenea, o perioadă de reînnoire, de fertilitate a naturii, deci bine potrivită sărbătorii matroanelor. În ziua aceea, femeile participau la ritualuri la templu, deși detaliile nu s-au păstrat în afară de observația că își purtau părul liber, și nu aveau voie să poarte curele, sau să poarte o imbracaminte continand noduri. Acasă, femeile primeau cadouri de la soții și fiicele lor, iar soții romani erau așteptați să facă rugăciuni pentru soțiile lor. De asemenea, femeile trebuiau să pregătească o masă pentru sclavii din gospodărie (care aveau o zi liberă de muncă), așa cum făceau bărbații romani la Saturnalii."
Wikipedia - art. "Matronalia"
”În India, orice femeie e DEVI, o zeiță. Când te adresezi unei doamne sau domnișoare - de orice rang, de orice vârstă - nu pomenești numele de familie, ci adaugi „devi” după numele ei propriu.”
Mircea Eliade - India - Biblioteca Maharajahului, p. 192
Înțelegerea feminina
"Ințelepciunea constă în a asculta de glasul lui YHWH din profunzimile femininului şi a îndeplini actul cerut, a lua decizie, a acţiona prin puterea Cuvântului a cărui icoană este această parte bărbătească. Emisfera stângă, proprie masculinului, stabileşte lucrurile şi structurile după o logică proprie, la nivelul căreia ele sunt într-un mod nou aşezate. Prima logică a lui Avraam aparţinea ordinii pragmatice (el avea nevoie de slujitoarea Agar) şi afective (el iubea pe fiul său Ismael). Dar în noua ordine care a apărut, această etică nu mai are importanţă. O logică ce se apropie de Logosul-Cuvânt se impune, o logică desecurizantă, în raport cu primul nivel, şi total bulversantă. „Avraam s-a sculat atunci dis-de-dimineaţă, a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei. Apoi, punându-i pe umeri copilul, a alungat-o, şi plecând, ea a rătăcit prin pustiul BeerŞeba.”
În acest text, cuvintele „a se scula dis-de-dimineaţă” şi „umăr” (având în ebraică aceeaşi rădăcină, Șekem) repetă cu o insistenţă voită noul „scop” pe care-l urmăreşte Avraam alungându-și sclava (sclava din el). Această repetare exprimă, astfel, cu fermitate câmpul unei alte realităţi în care Avraam face să intre cuplul său Abraham-Sarah. Sclava nu poate decât să rătăcească. Omul în exil, pe care-l simbolizează sclava, nu "poate decât să rătăcească. Cel (sau cea) care ascultă glasul lui YHWH în femininul său interior îşi află un scop, cel al lui Șem (cuprins în Șekem). El (ea) îl „prinde în mână” (litera kaf). Să nu uităm că Avraam este bărbatul căruia YHWH îi ceruse să părăsească totul pentru a merge spre totalitatea fiinţei sale: Lek Leka, „mergi spre tine”, i-a spus El, şi Avraam a ascultat. Mai târziu, Elohim va confirma această poruncă pentru ca slujitorul său să meargă şi mai departe spre sine însuşi: Lek Leka, îi va spune El, cerându-l ca jertfă pe fiul său Isaac , şi Avraam s-a supus. Sara, fie că este soţia istorică a lui Avraam, fie ’Ișah sa interioară, reprezintă pentru el un nou Lek Leka: pentru el şi pentru poporul evreu.
La fiecare nivel al fiinţei, atins după noaptea sufletului pe care această mutaţie o implică în taina cununiilor interioare, se înalţă zorii unei zile noi şi apare o calitate pentru înţelegerea mai profundă a lucrurilor. Ca icoană a acestei lumini născută din tenebre, înţelegerea feminină conferă femeii un loc cu totul privilegiat în domeniul învăţământului. În această profesie, bărbatul îşi transmite cunoaşterea sa de la creier la creier, sau, mai precis, de la emisfera stângă la emisfera stângă, în timp ce, dacă masculinizarea instituţiei nu a deformat-o, femeia, care-şi aminteşte de strămoaşele sale înţelepte, va practica mai mult o maieutică cu participarea inimii, administrând cu corectitudine transferurile indispensabile memorizării învăţăturii .Ei i se deschid, de asemenea, într-o manieră optimă, profesiile care cer mai multă intuiţie decât intelectualizare, mai multă practică, chiar înţelepciune, decât logică restrictivă. Şi dacă ea nu cade în capcana unui scientism reductiv, va şti să înţeleagă limbajul trupului dincolo de simptomele oricărei maladii, fie de ordin personal, fie de ordin colectiv. Ea are vocaţia de a elibera medicina de viziunea labirintică a problemelor pe care le tratează şi de aplicaţiile ruinătoare ale filosofiei sale oarbe. Ea are vocaţia de a reda acestei profesii nobleţea sa. Întreaga vocaţie de terapeut conferă femeii un câmp deschis, într-o complementaritate indiscutabilă cu bărbatul, dar ţinând cont de diferenţa lor. "
Annick de Souzenelle - Femininul fiinţei: pentru a sfârşi cu coasta lui Adam, Ed Herald , 2001`
Orice femeie este Shakti
"Ea este zeița, adică întruparea unei energii cosmice supreme, vie și prezentă, chiar dacă ea nu o știe. Prin urmare, nu doar bărbatul trebuie să-și schimbe atitudinea, ci și femeia, căci ea nu-și percepe deloc propriul mister: „Eu nu sunt nici misterioasă, nici divină”, își spune ea. Pentru bărbat, misterul femeii constă în natura ei capricioasă, irațională și imprevizibilă care o face să fie lunecoasă. Ori, adevăratul ei mister este cel al Vieții, căci, bărbat sau femeie, viața noastră personală a început în pântecele mamei. Dar astăzi, în epoca geneticii și biologiei, ce mai rămâne din acest pretins mister al vieții? Dacă, pentru primitivi, concepția și nașterea erau aureolate de mister, acum nu mai este cazul, nici măcar pentru copii: s-a terminat cu barza! De când copiii merg la școală, li se explică modalitatea în care spermatozoidul fecundează ovulul, apoi cum crește embrionul în uter. Iată cum genetica a demistificat – sau desacralizat? – secretele eredității, mai ales de când manipulăm genele fără nici o dificultate. Am ajuns să filmăm foetusul în uter și, dacă vrem, putem grăbi sau întârzia nașterea printr-o simplă injecție. Putem alege intervalul nașterii cu o precizie de aproape 15 minute. Tot mai puțini copii se nasc noaptea, ceea ce este foarte convenabil pentru ginecologi!
Dar, în ciuda celor de mai sus, misterul vieții, întruchipat de și în femeie, rămâne abisal. Mama este infinit mai mult decât un incubator ambulant, chiar dacă micul ei „eu” conștient nu știe nimic despre asta. Misterul ei este forța creatoare ce sălășluiește în ea.]..] A percepe ceea ce acționează cu adevărat în uter înseamnă a percepe misterul universului. Acest fantastic dinamism creator, care pune în mișcare atomii și galaxiile, face să germineze grâul și înmulțește bacteriile, este prezent și activ în orice moment, nu doar în timpul sarcinii, în orice femeie, în orice vietate de parte femeiască. [...]. Femeia face copilul: ea nu se mulțumește să-l lase să crească în ea.
Bineînțeles, dinamismul inerent ovulului fecundat și codul său genetic determină evoluția foetusului, evoluție ce continuă evident și după naștere. Dar ovulul este produs de femeie, nu de un mecanism. Undeva în ea doarme întreaga experiență a tuturor generațiilor trecute, de-a lungul întregii evoluții a umanității, ba chiar și a vieții preumane. Sub forma puterii sale genezice, femeia poartă specia, natura creatoare, zăvorâtă în ea. Însă bărbatul nu aduce și el jumătate din capitalul genetic, în el nu lucrează aceleași forțe ca și în femeie? Nu fabrică el zilnic milioane de torpile ale eredității, adică spermatozoizii? Da, dar planul de bază al oricărei specii, inclusiv al umanității, este, biologic vorbind, feminin. Bărbatul este funciarmente femelă, masculul n-a fost „inventat” decât pentru a răspândi genele.
Femeia a fost cea dintâi religie a omului și prima lui divinitate a fost zeița-mamă. A fost sau este? Nu ne vom pronunța în această privință: să constatăm doar că ea se regăsește pretutindeni în lumea preistorică. Pe ea o evocă primele sculpturi stângace reprezentând o ființă umană. Zeiță-mamă, ea întrupează de asemenea principiul erosului. Este vorba despre Shakti, energia primordială, de unde se ivește universul manifestat.
Dacă vorbim despre religia Femeii, vorbim implicit despre preoteasă și magiciană, adică mijlocitoarea cosmică. Misterul femeii nu se limitează la sexul său: el impregnează toată ființa ei, inclusiv (și poate mai ales) psihismul ei. Femeia este intuitivă deoarece este sensibilă și se află în rezonanță cu ritmurile cosmice pe care le captează. Ea cunoaște secretele vieții și ale sănătății, ale plantelor și florilor. La popoarele arhaice, femeia este cea care, în general, se ocupă de agricultură, tocmai deoarece se crede că puterea ei fecundantă acționează asupra fertilității solului. Ea înțelege profunzimile sufletului omenesc: în inconștientul ei și dincolo de el ea este într-o legătură directă cu marile curente psihice care ne poartă și ne duc cu ele. Ea seduce și terorizează în același timp. Fiecare bărbat poartă în el un fel de "portret-robot" al femeii absolute, iar dacă o recunoaște în realitate, siderat, nu se mai poate detașa de ea: va fi dragoste la prima vedere. De altfel, toată viața, orice bărbat o caută în juru-i, dar foarte puțini sunt cei care o întâlnesc, și am putea spune: din fericire!"
Iată un fragment din volumul „Le Culte de la Féminité” de Andre Van Lysebeth – un volum despre care încă nu pot spune că este în pregătire la editura Herald.
Arhetipurile feminine la Jung : Eva, Elena, Maria, Sophia :
Sophia and Sophiology: From Boehme to Schelling:
Jean Yves Leloup - Myriam de Magdala:
The Soror Mystica:
Partnership in Alchemical Practice
"In the history of alchemy and in the stories of transmutations we come across the Soror Mystica – the mystical sister – the partner with whom the work is done.
Several famous alchemical partnerships:
- 4th century Alexandrian alchemists Zosimos and Theosebia;
- the French medieval pair Nicholas and Perenelle Flamel;
- the alchemical couple depicted in the Mutus Liber;
- the 17th century English alchemists Thomas and Rebecca Vaughan.
This type of work is not an ordinary collaboration but a work that goes beyond what either individual could achieve alone"
Mărțișorul și relațiile lui cu Timpul Sacru
Sabina Ispas
„La Vârtop, jud. Dolj, în vechime, oamenii se rugau lui Dumnezeu, la 1 martie, ca să le rodească ţarinele și să le sporească turma și să-i apere de rele […]”.
La Reșca, în jud. Olt, la 1 martie, „se fac sfeștanii la case, se merge la biserică cu sticla cu apă, te stropești pe faţă, stropești prin casă, pui apă la găini, umbli prin grădină”. Apa „neîncepută” din ziua de 1 martie este eficientă în momente mai dificile: „Apa aia nu se strică. E ca aghiazma și când pleci la judecată e bună. Fratele meu când pleca la examen dădea cu apa asta"
....
Începând cu prima zi a lunii martie, se instituie progresiv autoritatea feminină, personalitatea femeii fiind asociată timpului ritual de-a lungul a nouă (sau douăsprezece) zile, cunoscut e sub numele de Zilele Babelor.
(Zilele Moșilor, care se spune că ar urma după această perioadă, sunt instituite recent și par a aduce un fel de „compensare” socială, pentru a nu fi știrbită o prejudecată de autoritate, și ea relativ recentă, dacă avem în vedere repartizarea rolurilor și sarcinilor rituale tradiţionale). Se poate descifra aici un mesaj ocultat legat de rolul femeii în actul mântuirii, trecerea de la condiţia Evei la statutul Mariei care este reprezentanta „conștiinţei omenirii” în pregătirea mântuirii obiective, în care liberul arbitru funcţionează fără greș în timpul Buneivestiri .
Cum în calendar nu sunt fixate zile pentru comemorarea protopărinţilor Adam și Eva, femeia care s-a lăsat ispitită de păcat este reprezentată de Evdochia (Dochia), sfânta cu un trecut zbuciumat, comemorată la 1 martie, care, progresiv, se apropie de conștiinţa păcatului, ispășește și deschide drumul pentru impunerea personalităţii Mariei
martie deţine un număr
impresionant de comemorări și celebrări care o fac să
ocupe un loc deosebit în cursul anului calendaristic
De aceea
tradiţiile, practicile culturale, obiceiurile, credinţele
trebuie privite ca un sistem,
un ansamblu ceremonial al acestei luni
și nu
fiecare practică individual sau ca expresie particulară a
uneia sau alteia dintre prescripţiile tradiţionale.
Caracteristic lunii martie
este ceea ce am numit,
un transfer de autoritate rituală
de la grupul masculin spre cel feminin.
Autoritatea masculină a acţionat în tot cursul sărbătorilor iernii,
plasate în perioada
Octoihului, prin atributele cetei de colindători (5 decembrie – 7 ianuarie),
ale bărbaţilor care au celebrat arezanul sau curbanul
viilor (2 februarie);
i-a urmat un moment de Cooperare rituală și conciliere, pe 24
februarie, la sărbătoarea
numită Dragobete, aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul
(în 2002, sărbătoarea a marcat și începutul Triodului),
când s-au cules primele flori apărute de sub zăpadă, în pădure, de către
fete și băieţi, Laolaltă.
Această acţiune cu funcţie rituală la bază [...]
este primul sacrificiu vegetal, cu rol de primiţii
(primele roade, primele fructe sunt ale Domnului, ca și primul animal născut),
care
oferea și garanţia de puritate,
calitate absolut necesară
în orice moment de trecere în cadrul complexelor rituale
care reglementează
existenţa umană.
Acestuia îi succede practica Mărţișorului, pe data de 1 martie.
Actul cultural tradiţional cel mai important era chiar
confecţionarea mărţișorului
din două fire răsucite de culoare albă și roșie (arnici, bumbac, lână, mătase),
simbolizând sacrificiul, sângele, viaţa
și puritatea, curăţia.
Firul acesta, împletit de femei, poartă numele de mărţișor, mărţiguș,
marţ, mărţug
și este,
pede o parte,
purtătorul identităţii celei care l-a confecţionat și îl dăruiește,
pe de alta,
a celui sau celei care îl poartă.
Este persoana umană și viaţa ei în cursul zilelor ce se vor scurge
până la următoarea
acţiune similară.
Sacrificiul celei care împletește firele,
personalitatea ei sunt încorporate în acel fragment textil prelucrat,
firul împletit care
devine purtătorul acelei identităţi,
ca urmare a acţiunilor ce s-au efectuat asupra substanţei sale.
Este un produs asemănător Cămășii de izbândă, Cămășii ciumei sau
Colacului de nuntă cu funcţie expiatoare⁸
El era dăruit
copiilor, fete și băieţi, tinerelor fete sau chiar nevestelor;
în unele zone, era dăruit de
fete feciorilor.
Era purtat
la mână, la gât, mai rar, la picior, mai nou, pe piept, la reverul
hainei, timp de 9, 12 zile,
până înfloreau pomii, când era depus pe o tufă sau pe un pom înflorit,
însoţit de o scurtă incantaţie prin care se
solicita sănătate și frumuseţe, protecţie pentru tinerele fete a căror
piele albă putea fi
arsă de vânturile și soarele
primăverii: „Na-ţi negreţele/ Și dă-mi albeţele”; „Cine poartă
mărţișoare,/ Nu mai e
pârlit de soare"
Mărţișorul era
pus și la animalele domestice – miei, viţei, cai – , la ușa casei sau la grajd
..
Culoarea roșie are o semnificaţie cu totul specială în cultura
tradiţională românească,
dar și în alte culturi europene și extraeuropene;
remarcăm prezenţa statornică a unor sensuri comune în sud-estul Europei
și în
mare parte din arealul culturii Mediteranei.
Între cele mai vechi menţionări ale valorii
purificatoare,
asociată cu
sacrificiul sângeros
este cea din tradiţia iudaică, referitoare la
„sacrificiul vacii roșii”. ( v tabloul din site - deși pare grec)
Cenușa rezultată din arderea
de tot a trupului animalului ucis, amestecată cu apă, era folosită
pentru curăţire
(păstrarea sfinţeniei și purităţii spirituale)
prin stropire, de către toţi membrii comunităţii, după necesităţi.
Este
interesant de amintit ritualul care
pare cel mai complex, dintre cele cunoscute, care au legătură
explicită cu această
culoare roșie și cu prezenţa firului textil roșu. :
Se alegea o vacă tânără „de culoare roșie
(Para aduma), fără defecte fizice și neînjugată vreodată,
care era dusă în afara cetăţii și jertfită de un preot în prezenţa
unor oameni curaţi […].
Sângele jertfei era adunat
într-un vas,
iar corpul se așeza pe o grămadă de lemne, pentru a arde în întregime trupul
vacii roșii.
În timpul
arderii, preotul arunca în foc lemn de
cedru, isop și fire de lână roșie (s.n.) […],
un om
în stare de curăţenie aduna
cenușa pe care o punea într-un loc curat, în afara taberei și din
aceea obștea lui Israel
foloseau pentru ritualul
purificaţiilor levitice”
Despre acest sacrificiu vorbesc
Sf. Ap. Pavel, Fer. Ieronim.
Sacrificiul era purificator.
„Animalul nu era un junc, ci o junincă, tocmai pentru
a arăta că ea este sălaș al vieţii și în ea naște viaţa care
contrastează cu moartea care distruge viaţa”,
pentru
că în femeie este „sediul și nașterea vieţii. Culoarea
roșie (s.n.) a jertfei simbolizează încă o dată viaţa deplină
nestricăcioasă, exprimată și
de faptul că tânărul animal neînjugat reprezintă puterea vitalităţii
care învinge moartea
De asemenea, culoarea roșie (s.n.) închipuie
vigoarea sângelui în care se află puterea
vieţii
[…]. Simbolismul sacrificiului vacii roșii este completat
de folosirea celor 3 materiale – cedru, isop și lână, [...]
Astfel,
- lemnul de cedru
simbolizează durabilitatea vieţii în
care omul intră după curăţirea sa de necurăţiile care îl
atrăgeau spre păcat și acesta ducea la moarte.
- Isopul
simbolizează purificarea omului de necurăţie, așa cum
și regele David afirmă în Psalmul 50: „Stropi-mă-vei cu
isop și mă voi curăţa, spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi
albi” (psalm
prezent și în slujba înmormântării),
- „iar lâna roșie, viaţa care biruie moartea.
Vechimea ritualului confecţionării și purtării
șnurului de către creștini o dovedește citarea acestuia
de către Sf. Ioan Gură de Aur.
(nm: alte surse spun ca e mai vechi:
s-au descoperit pietricele de acum 8000 de ani vopsite roșu- alb )
N. G. Politis face legătura între tradiţia Mărţișorului și Misterele din Eleusis
(Mythologie néo-hellénique?)
Condica
limbii rumânești, un dicţionar-lexicon manuscris, în 7 volume,
realizat de boierul
Iordache Golescu, unde citim ( la academie in manuscris):
„Mărţișorul este și luna martie, dar se zice și o aţă împletită cu un
fir alb și cu altul
roșu ce-l leagă la gâtul, la mâinile copiilor, în luna lui martie,
spre pază, spre depărtarea
dă orice boală, dă dăochiat, dă fărmecat”¹
Calitatea rituală [...] se asociază
și cu semantica sacrificiului, actele dăruirii
și răscumpărării, contactul cu vegetalul care este un mediator între
om și transcendent
Odată cu sacrificiul hristic, vegetalul substituie animalul din
sacrificiul sângeros și
devine purtător al identităţii umane, în general .
În împlinirea tuturor acestor acte caracteristice tradiţiei românești
și sud-est europene,
femeia are un rol mediator.
......
desacralizare...
Mărţișorul este una dintre practicile rituale supuse unui spectaculos
și activ proces prin
care se realizează
deritualizarea și desacralizarea obiceiului [...]
după ce confecţionarea șnurului și amuletei au
trecut, predilect, în sfera micii industrii și artizanatului ( nm: si
e cumparat)
+
(” au apărut figurine care reproduc imagini grotești, unele
selecţionate din filmele [ ...]
modelate grosolan,
!!! străine de imaginile tradiţionale și chiar moderne, de până acum !!!)
șnurul tradiţional, împletit din fire de culoare albă și
roșie, chiar dacă nu mai este confecţionat de femeie în casă și este cumpărat a
rămas neschimbat,
iar valorile și semnificaţiile lui iniţiale sunt încorporate în el.
Prin cumpărarea celor două componente,
răscumpărăm actul sacrificial
care, simbolic, este efectuat de către un ins specializat
și renunţăm, de bună voie,
la dreptul și chiar la datoria noastră de oficianţi.
lucrarea,
Marcelei Bratiloveanu-Popilian.
„La Vârtop, jud. Dolj, în vechime, oamenii se rugau lui Dumnezeu,
la 1 martie, ca să le rodească ţarinele și să le sporească turma și
să-i apere de rele […]”. La Reșca, în jud. Olt, la
1 martie, „se fac sfeștanii la case, se merge la biserică cu sticla cu
apă, te stropești pe faţă, stropești prin casă, pui apă
la găini, umbli prin grădină”. Apa „neîncepută” din ziua de 1 martie
este eficientă în momente mai dificile: „Apa
aia nu se strică. E ca aghiazma și când pleci la judecată e bună.
Fratele meu când pleca la examen dădea cu apa asta"
....
Începând cu prima zi a lunii martie, se instituie progresiv
autoritatea feminină, personalitatea femeii fiind
asociată timpului ritual de-a lungul a nouă (sau douăsprezece) zile,
cunoscute sub numele de Zilele Babelor.
(Zilele Moșilor, care se spune că ar urma după această perioadă, sunt
instituite recent și par a aduce un fel de
„compensare” socială, pentru a nu fi știrbită o prejudecată de
autoritate, și ea relativ recentă, dacă avem în
vedere repartizarea rolurilor și sarcinilor rituale tradiţionale). Se
poate descifra aici un mesaj ocultat legat de
rolul femeii în actul mântuirii, trecerea de la condiţia Evei la
statutul Mariei
care este reprezentanta
„conștiinţei omenirii”
în pregătirea mântuirii obiective, în care liberul arbitru
funcţionează fără greș în timpul Buneivestiri .
Cum în calendar
nu sunt fixate zile pentru comemorarea protopărinţilor Adam și Eva,
femeia care s-a lăsat ispitită de păcat este
reprezentată de Evdochia (Dochia), sfânta cu un trecut zbuciumat,
comemorată la 1 martie, care, progresiv, se
apropie de conștiinţa păcatului, ispășește și deschide drumul pentru
impunerea personalităţii Marie
( din
MĂRȚIŞORUL ŞI RELAȚIILE LUI
CU TIMPUL SACRU
Sabina Ispas
Membru titular al Academiei Române, Directorul Institutului
de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu”, Bucureşti) - attach 2