Un simț al punctului de trecere între nivele

Treptele, la scara asta,

a omului privit de sus,

radiază arhitectura spațiului.

sens al spațiului

care în alte raporturi de incadrare - alte raporturi de aproape-departe -

rămâne ascuns.

Nu întâmplător aduc asta:

Vederea dincolo

- fie că e o fulgurație,

sau un raport dimensional, ca aici,

care relevă sacrul co-existent *

in ... cotidian

e locul privilegiat - punct de singularitate,

tehnică - vorbesc de Yoga - sau moment în tehnică

în care vezi dincolo, pasaj Transcendent;

punct de singularitate, trecere la limită

- așa cum e "luarea de cunoștință", -

după observarea senzațiilor, și a stingerii impresiilor lor - care e o trecere la limită;

E necesară observația care ne-a scăpat la liceu,

că Limita se află în alt nivel decât cel al

seriei care tinde indefinit, dar fără să o atingă,

spre ea.

* e întotdeauna o coexistență,

cotidianul, distinct, de sacru,

nu e niciodată doar el.

asta înțelegi și in Ikebana

acea valorizare a impermanenței pe care o numim in Hanami, e de fapt un simț

al punctului de trecere intre nivele,

acel apex pe care îl întâlnești în solstițiu,

în floarea în floare,

în surâs.

Pasajul in care timpul care curge are clipa spre Timp.

Semantica spațiului, Spațialitatea, sacrul,

sunt ascunse obișnuitului,

au pasaje doar sub anumite raporturi dimensionale - ca aici,

sau plasări - acțiuni - deliberat direcționte , sub o cunoaștere a acestor porți de acces.