„Brâncuși mi s-a părut a fi un sfânt. Este primul în scara mea de valori.”
Ezra Pound
Cum înfățișezi esența unei ființe, ceea ce o face recognoscibilă și
inconfundabilă? O conturezi, după pricepere, având grijă să nu te abați prea tare de la ceea ce vezi că-ți stă în față, așa cum făceau pe vremuri, sau credeau că fac, pictorul și sculptorul. Nu?
Doar că, în lumea aceasta mereu schimbătoare, ființa este și ea în mișcare, desigur, recognoscibilă, însă alta, clipă de clipă.
Dacă ne vom întreba ce este pasărea vom ajunge inevitabil la manualele de zoologie. Ar fi, poate, mai bine să ne întrebăm cum este pasărea. Răspunsul s-ar putea să nu semene deloc cu ilustrațiile din manualul de zoologie.
Cum este, deci, pasărea când face tocmai ceea ce, în ochii noștri, o vădește ca fiind pasăre și nu altceva? Cum este pasărea când zboară? Și dacă ea este cum este, cum o poți întruchipa, lăsându-i taina întreagă?
Se poate sculpta o pasăre zburând?
Brâncuși a dat la iveală tocmai gerunziul acesta, prezent continuu al eternității, înălțare și-aripă sclipind și încă altele, pentru care nu s-au născocit cuvinte...
Să ne mirăm că vameșii au fost incapabili să recunoască Pasărea Măiastră și nu au lăsat-o în America? Adică, nu înainte de a primi $240[1] - taxele vamale pentru acel straniu obiect importat, având înălțimea de 135 cm, svelt, lustruit precum oglinda și care nu semăna deloc, dar deloc, cu o pasăre...
„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, căci realul nu este aparența, ci ideea, esența lucrurilor.”
Ca urmare a acestui incident, Brâncuși a dat în judecată statul american și a câștigat.
[1] Mai precis, $ 4126,48 la valoarea de azi a dolarului american.