Introducere în egonică
"Termenul de egonică a fost creat în 1979 (Vasilescu, M. S.) şi folosit pentru prima dată în mod oficial într-o comunicare ţinută la al doilea Simpozion Naţional de Biologie de la Sângeorz - România (“Egonica – ştiinţa ego-ului”, Vasilescu, M. S., 1981), iar in străinătate în cadrul Atelierelor / Conferinţă ţinute la Fribourg, 1996.
Desemnează atât o viziune integrală asupra ego-ului uman în relaţia sa cu restul fiinţei, cât şi un ansamblu de tehnici prin care îl putem accesa, redesena corect, folosi şi comunica cu el, până la a-i putea folosi deliberat capacităţile.
Să nu uităm, de exemplu, că în ansamblul personalităţii noastre, ego-ul este singura componentă care dispune de posibilitatea de a alege pe cine să asculte din lumea noastră interioară / şi când, ceea ce orientează acţiunile şi comportamentul nostru.
Egonica permite deci travaliul pe propriul ego şi, implicit, pe modul nostru de a fi şi de a acţiona.
Ea poate fi şi un mod accesibil de abordare a conceptelor şi practicii yoga, precum şi a diferitelor şcoli de optimizare umană şi, în general, s-a demonstrat a fi o poartă de intrare în cunoaşterea de sine.
• Aparent apare o contradicţie cu tradiţia, care postulează că ego-ul ca atare nu există, fiind o iluzie apărută în procesul de individuaţie. Realitatea este că ego-ul există şi nu există, în funcţie de ceea ce înţelegem şi discutăm noi ca fiind ego.
• Apare de aici o concepţie eronată şi “eronantă”, care face confuzia dintre ego şi egoism. În realitate, egoismul este falsa noastră idee despre ego, iluzia pe care ne-o facem despre acesta.
• Altfel spus, egoismul este patologia, este maladia ego-ului, nu starea sa naturală.
• În practică, egonica este şi ştiinţa identificării a ceea ce este real / ireal în ego şi, implicit, a dizolvării ego-ului, dar nu la modul distructiv, ci exact prin identificarea naturii sale, prin eliminarea imaginii false de care aminteam, a senzaţiei de consistenţă şi atributelor cu care investim imaginea ego-ului.
• Mai putem spune că în realitate, ego-ul există, dar este cu totul altceva decât ne închipuim noi. Iar egonica este tocmai drumul de la imaginea falsă la cea reală a ego-ului.
• Avantajul egonicii este că tot acest proces care face din identificarea ego-ului însăşi terapia sa şi a relaţiei lui cu conştiinţa noastră, nu este de natură teoretică, ci se desfăşoară în însăşi fiinţa celui ce se caută, exerciţiile specifice osmozând cu viaţa de toate zilele.
Mario Sorin Vasilescu - Introducere în egonică - Revista Română de Yoga nr. 2 (fragment)