Repere în încercarea de a crea o yoga adresata modernității : "Întâlnirile providențiale" care au condus la crearea Uniunii Europene de Yoga (2)
Updated: Sep 24
[continuare din episodul trecut :
Fondarea UEY și domeniile sale de activitate
În 1972 Gérard Blitz nu deținea încă nici o funcție în primul consiliu de administrație al UEY. Cu toate acestea, el este cel care a organizat lucrurile: doi prieteni apropiați ai săi, André van Lysebeth (Belgia) și doamna Claude Peltier (Franța) au format nucleul consiliului.
. Germania și Elveția au fost, de asemenea, reprezentate.
Selvarajan Yesudian - care era o persoanalitate de referință pentru yoga în Elveția- nu a aderat (nu doar la UEY - ci la nici o organizatie), pentru ca structurile asociative i-au trezit suspiciuni pe tot parcursul vieții.
Dincolo de organizarea congreselor Zinal, au fost luate în considerare si alte actiuni, care vor deveni domenii de activitate pentru UEY :
Finantarea unor traduceri ale textelor sursă.
Publicarea de cărți și reviste.
Organizarea de cursuri de perfecționare, (cum a fost cursul de sanscrită prin corespondență , pentru care a fost angajat savantul francez Jean Varenne.)
Menținerea unui birou de legătură pentru yoga în India
[..]A existat încă de la început ca obiectiv important, care există și în prezent, și implicarea în domeniul programelor de formare a profesorilor de yoga din organizatiile inscrise in UEY.

„Yoga europeană”
„Europenizarea” yogai, respectiv adaptarea acesteia la cultura noastră, era o idee care plutea în aer la acea vreme, mai ales că și gânditori precum C.G. Jung se pronunțaseră în această direcție
[vom vedea in episodul urmator cum isi nuanta Jung pozitia in aceasta problema]
Ideea de bază era că o „Yoga europeană” ar avea nevoie, inclusiv din punct de vedere al formării, de o adaptare a formelor tradiționale indiene.
S-a discutat, așadar, despre posibile programe de studiu, lecturi obligatorii, atestate de competenta, etc. pentru școlile de yoga din Europa.
A fost elaborat - și revizuit succesiv de-a lungul timpului - „programul minim european”. Aceasta înseamna o cerință minimă pentru programele de formare pentru profesorii de yoga. „Program minim” deoarece a fost recunoscut ca fiind important ca fiecare școală să își poată stabili propriul obiectiv și să își cultive propriul stil . Dacă o școală lucra în conformitate cu acest program, ea putea fi recunoscută de Uniunea Europeană de Yoga, cu condiția să aparțină și uneia dintre asociațiile membre ale acesteia. De-a lungul anilor, acest standard (ridicat) a devenit un element permanent în yoga europeană.
Zinal pe vremea lui Gérard Blitz
În 1974, la al doilea Congres Zinal, Blitz a fost ales președinte și a deținut această funcție până cu puțin timp înainte de moartea sa.
Între 1973 și 1989, congresele de la Zinal au purtat semnătura lui Gérard Blitz. El a fost motorul creativ, președintele organizatoric și gazda în Club Méd și, în cele din urmă, finanțator, care intervenea întotdeauna cu fondurile sale private atunci când exista o amenințată financiara.
A pus în slujba congreselor rețeaua sa extinsă de contacte în mediile spirituale din India, Japonia, Tibet etc.
O altă caracteristică a fost legarea congreselor de formula de club a Clubului Méd. În fiecare caz, întreaga stațiune, cu aproximativ 600 de paturi a fost pusă la dispoziția oaspeților practicanti yoga. Sala de teatru a hotelului a fost folosită pentru cursuri. Atelierele au fost ținute în sălile învecinate și, bineînțeles, au existat mese comune, întregul bufet fiind dus ocazional în parcul mare în zilele frumoase.

An de an, la congrese, locurile erau complet rezervate. Ocazional existau până la 1.000 de înscrieri, ceea ce însemna că sute de oameni interesați trebuiau să fie refuzați. Cei care au participat au descris adesea congresele ca fiind absolut unice, . De fapt, nu exista nimic asemănător în lume la acea dată. Aici, de asemenea, Gérard Blitz a fost înaintea vremii sale ca pionier vizionar. Ceea ce a contribuit în cele din urmă, inafara de experiența sa, fost peisajul montan uluitor, care îl impresionase deja atunci când căuta o nouă locație pentru o stațiune

în memorabilul an 1989, când a avut loc ultimul congres organizat de Gérard Blitz ca și în mulți alți ani, am fost personal prezent la și am putut trăi atmosfera specială de la Zinal
În prima seară, Gérard Blitz a apărut în fața publicului [...] il puteai simți ca fiind o personalitate din care emana ceva foarte prietenos. Cineva cu o inimă largă, pe care swami din Madras îl numea uneori un mahatma, iar alții care îl cunoșteau
spuneau că se purta cu oricine, chiar și în contactele trecătoare , ca și cum între ei ar fi existat o prietenie lungă și profundă

Congresul a fost bogat și au fost prezente nume mari .
De exemplu, am participat la ateliere cu regretata Indra Devi, care era foarte cunoscută pentru cărțile sale și pentru clientela sa din zona Hollywood

Sau de asemenea, regretatul Swami Satchitananda, un discipol al lui Sivananda, care crease un așa-numit „Yoga Village” în Virginia , a fost prezent și a ținut prelegeri.

Au mai fost prezenți un renumit lama tibetan și Sri Satchitananda Yogi , tăcutul Yogi din Madras [facuse "juramantul tacerii", mauna] care fost invitat deseori la Zinal.

A fost un program extraordinar de bogat Chiar si vorbitorii fără o reputație mondială au contribuit la acest un nivel înalt.
Într-o zi în care eram adunați, Gérard Blitz a apărut în fața celor prezenți și a declarat că a venit timpul să se retragă.
Privind la intreaga sa activitate, am putea spune ca in UEY cuvântul său făcea legea, si asta nu pentru că era o persoană deosebit de autoritară. După cum am menționat mai sus, creativitatea sa, rețeaua sa de contacte, abilitățile sale sociale și banii săi au fost cele care au condus și au ținut totul împreună. La acestea se adaugă cariera sa, care a insuflat respect și admirație peste tot.
[...]
din : Reto Zbinden- Uniunea Europeană de Yoga și
Congresele de yoga de la Zinal [selectie]
Nota:
Aceste preocupari legate de ideea unei yoga care sa nu isi piarda esenta, dar sa raspunda vietii omului modern, aveau o convergenta cu actiunea profesorului Mario Vasilescu (ceea ce s-a manifestat si in interesul, printre profesorii de yoga, pentru stagiile pe care le-a sustinut la Zinal); vom urmari in episoadele urmatoare cateva premise, consecinte si mai ales mize ale acestui efort catre o reala yoga moderna, dincolo de adaptari si sistematizari.
Este important de mentionat si la congresele de la Zinal a elevilor unor trei mari figuri de importanti contributori ai adaptarii yogai traditionale hinduse la omul modern :
Constant Kerneiz
Nil Hahouthof
Lucien Ferer (si continuatorul sau, Roger Clerc)
Despre toate acestea, in episodul urmator dedicat aceleiasi teme





Comments