top of page

Când Timpul are răbdare...

Toți, dar toți cei care l-au întâlnit pe Mircea Eliade au fost mirați că profesorul nu se grăbea niciodată, lămurea, cu întreaga blândețe a zodiei, recomanda lecturi, zâmbea....

Când își mai scrie cărțile, când își pregătește cursurile?, se întrebau, nedumeriți, profanii..... Ei, oamenii grăbiți ai secolului XX, nu puteau să înțeleagă...

Și, totuși, profesorul (le) oferea izvoade...


Ștefan Viziru, personajul principal din romanul Noaptea de Sânziene, aflat, în 1940, la Londra, sub bombardamentele germane[1], citea Sonetele lui Shakespeare, fără a se grăbi să ajungă la adăpost. Și a supraviețuit, regăsind-o pe Ileana....


Ceva din taina omului care știe că are la dispoziție tot timpul din lume, se va fi aflând, poate, captată cumva de microfon, în această oră și un sfert, înregistrată, mai întâi, pe bandă de magnetofon și păstrată în arhiva Europei Libere, spre bună aducere aminte....


Fragment

"Pentru mine, istoria religiilor este o disciplină totală.

La început, totul e religios - sau solidar cu conceptele religioase.

Bunăoară, începuturile agriculturii (le știm - pentru că avem documente precise): munca agricolă era un hieros gamos, era un ritual în care se actualiza căsătoria rituală, actuală, a zeului cerului cu zeița pământului.

La început, alimentația era un sacrament - și iarăși avem dovezi precise.

Nu mai vorbesc de mitologiile uneltelor și ale tehnicilor: faptul că metalurgia, minele, erau în legătură cu concepții magico-religioase despre creșterea metalelor, despre magia uneltelor, a armelor.

Inutil să spun că preistoria artelor este religioasă - dansul, pictura, sculptura, poemele epice, drama...

Si probabil că și filosofia tot de acolo vine, dintr-o - nu gândire religioasa - ci dintr-o existență religioasă...

Asa că poate că și datorită acestui fapt, că am o viziune ecumenică, totalizatoare, a istoriei religiilor, că nu consider aceasta ca o ramură a altor cercetări de istorie sau antropologie,

ci ca o viziune totală a omului,

poate și acest fapt a făcut ca aceste cărți de istorie a religiilor să fie citite de nespecialiști, de oameni de cultură, de poeți, de cititori de romane și de filozofie, pentru că găsesc probabil aici lucruri pe care nu le găsesc în cărțile specialiștilor "





0:00:00 – 0: 13:40 Definirea istoriei religiilor ca știință totală – viziune a unui nou umanism.

0: 13:40 – 0: 15:45 Religia dacică. Valoarea folclorului pentru un istoric al religiilor.

0: 15:45 – 0: 21:36 Interesul occidentalilor pentru religiile extra-europene. Desacralizarea Occidentului. Mișcarea hippie și redescoperirea sacralității cosmice.

0: 22:22 – 0: 28.46 M. Eliade vorbește despre norocul generației sale.

0: 29:05 – 0: 39: 19 Apariția vol. I din „Istoria Credințelor și Ideilor Religioase.”

0: 39:19 – 0: 41: 22 Șansa României ca depozitară a tezaurului ei arhaic. Urgența efortului de a înțelege universul de valori al culturilor extra-europene și arhaice.

0: 41:22 – 0: 44:37 În istoria religiilor, momentele de criză sunt momente creatoare.

0: 44: 37 – 0: 47: 51 Apariția agriculturii. Cultele fertilității. Rolul primordial al femeii. Timpul ciclic. Eschatologia.

0: 47: 51 – 0: 54:00 Omul preistoric și experiența fundamentală a sacrului. Opacitatea documentelor.

0: 54: 00 – 0: 56:20 Tendința de osificare a ritualului. Importanța sacrificiului.

0: 56:20 – 0: 58:23 Matca unică a paleoliticului – explicație a similitudinilor dintre religii.

0: 58:23 – 1: 00:06 Diferențele iredictibile. Diversificarea religiilor.





[1] Ca și Mircea Eliade.



["A avea tot timpul din lume" - fraza-cifru prin care profesorul nostru Mario Vasilescu ne introducea în schimbarea atitudinii față de timp - pentru ca Yoga , înafară de a fi o artă (și știință) a Energiei - sau a Informației, este și o - mai puțin cunoscută - "artă a Timpului"]






271 views0 comments

Comments


Post: Blog2 Post
bottom of page