Când Timpul are răbdare...

Toți, dar toți cei care l-au întâlnit pe Mircea Eliade au fost mirați că profesorul nu se grăbea niciodată, lămurea, cu întreaga blândețe a zodiei, recomanda lecturi, zâmbea....

Când își mai scrie cărțile, când își pregătește cursurile?, se întrebau, nedumeriți, profanii..... Ei, oamenii grăbiți ai secolului XX, nu puteau să înțeleagă...

Și, totuși, profesorul (le) oferea izvoade...

Ștefan Viziru, personajul principal din romanul Noaptea de Sânziene, aflat, în 1940, la Londra, sub bombardamentele germane[1], citea Sonetele lui Shakespeare, fără a se grăbi să ajungă la adăpost. Și a supraviețuit, regăsind-o pe Ileana....

Ceva din taina omului care știe că are la dispoziție tot timpul din lume, se va fi aflând, poate, captată cumva de microfon, în această oră și un sfert, înregistrată, mai întâi, pe bandă de magnetofon și păstrată în arhiva Europei Libere, spre bună aducere aminte....

Fragment