
Programe ERASMUS
Dorim să informăm că începând cu luna februarie 2022, GNSPY este acreditat să trimită cursanții săi adulți în mobilități la furnizori de formare în domeniul educației pentru adulți prin intermediul programelor ERASMUS+ ale Uniunii Europene.Pentru perioada iunie 2022-august 2023, GNSPY are aprobată selecția a 2 dintre cursanții săi adulți pentru a-i trimite la un program de formare desfășurat într-una din țarile Uniunii Europene, cu durata de 4-5 zile pentru care se vor acoperi cheltuielile de curs, cazare și transport.
Acest mesaj anunță lansarea procesului de selecție.
Participanții vor fi selectați printr-o procedură transparentă, echitabilă și favorabilă incluziunii pe care o puteți regăsi pe linkul următor: Procedură de selecție a persoanelor care vor beneficia de
programul de mobilități ERASMUS+ în GNSPY
La această selecție poate candida orice cursant înscris la unul din cursurile GNSPY afișate pe situl nostru www.gnspy.org.
Prioritate la selecția candidaților va fi acordată cursanților GNSPY care
- au peste 65 de ani
- au veniturile cumulate pe lună sub pensia medie lunară din România (sub 1866 lei/lună)
- și sunt dezavantajate în accesarea cursurilor noastre de formare din diverse motive (din cauza dizabilităților, a stării de sănătate etc.)
Pentru a putea beneficia de avantajele programului, este necesară cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională cel puțin la un nivel mediu de vorbire și înțelegere.
Depunerea candidaturii dvs în procesul de selecție o puteți face pe linkul următor:
Formular de înscriere în mobilitățile ERASMUS organizate de GNSPY
La finalul formularului apăsați butonul SUBMIT din stânga jos.
TERMENUL LIMITA DE INSCRIERE: 4 iunie 2023.
Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate pe acest site până cel târziu pe data de 12 iunie 2023.
Dacă vă aflați printre persoanele eligibile, vă așteptăm candidatura cu mare bucurie!
Acest program este cofinantat de Uniunea Europeana
Disclaimer: „Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei”
Echipa de Proiecte Internaționale a GNSPY

Anunt public
Pe data de 09.06.2023 a avut loc întrunirea Comisiei de Selecţie a cursanților adulți ai GNSPY care vor desfăşura mobilităţi de învățare în lunile iulie-august 2023 prin programul ERASMUS.
Anunţul pentru selecţia cursanților adulți a fost făcută la data de 28.05.2023 prin anunț public pe situl www.gnspy.org, prin comunicare prin Newsletter către membrii și cursanții GNSPY și prin anunț public pe pagina de facebook a organizației (www.facebook.com/gnspy). Anunţul a conţinut numărul de locuri disponibile și criteriile de selecţii.
Data limită de completare a aplicatiilor a fost 4 iunie 2023.
În urma şedinţei din data de 09.06.2023 s-a constatat că în platforma de înscriere au fost depuse un număr de 9 aplicații. În urma evaluării acestora conform criteriilor stabilite, s-a constatat că 2 dintre aplicații sunt neeligibile întrucât provin de la persoane care la momentul lansării procedurii de selecție nu urmau vreun program sau activități ale GNSPY din oferta curentă a organizației care sunt afișate vizibil pe site-ul acesteia (www.gnspy.org).
Rezultatul selecției este disponibil in procesul verbal al selectiei AICi.
Disclaimer: „Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei”
Echipa de Proiecte Internaționale a GNSPY
