Felix,
Mulțumesc foarte mult pentru răspunsul tău.
Poate că acum te înțeleg un pic mai bine. Spun poate pentru că este destul de posibil să mă înșel [de cele mai multe ori nici pe noi nu ne înțelegem câtuși de puțin].
În primul rând vreau să afirm cu tărie că nu am și nu am avut nici o intenție de a ataca credința cuiva cu ceva scris pe forum. Sunt pentru mine doar schimburi de idei, unele frumoase altele înțelepte; dacă cineva consideră că fac atac la convingeri interioare ferme, după mine este bine să precizeze și imediat mă conformez cu scuzele de rigoare.
Nu că tu ai fi dat vre-un semn, dar simt nevoia să subliniez.
De aici din punctul meu de vedere [folosesc o imagine care aș vrea mult să nu te supere] te văd ca un cruciat în armura credinței, care e adevărat că te apără de orice atac venit din exterior, însă eu cred că te și limitează la un spațiu închis din care privești printr-o vizieră. Din afară pare minunat să poți para orice atac venit din orice direcție doar ridicând scutul cruciat: pari invulnerabil, și cei cu pieptul gol brăzdat de cicatrice poate chiar te cred așa. Mulți însă nu știu de rosăturile pe care orice armură le face în pielea și uneori chiar în carnea purtătorului, de teroarea care te cuprinde când buzduganul vrăjmaș se izbește de metal, de sufocarea care te cuprinde când aerul intrat prin fantele vizierei nu-ți mai este de ajuns în vâltoarea luptei. Și mai ales de sentimentul pe care îl ai când sabia ta crestează trupurile unor semeni doar pentru că nu sunt de același crez cu tine.
Gata cu imaginea!
Deși mi se pare răspunsul tău o manevră evazivă meșteșugită [gen : răspunsul este că nu se poate răspunde - (fără supărare)] vreau să nu mai continuăm polemica. Cred că e mai înțelept așa. Altfel s-ar ajunge la contradicții mai tari.
Ca să mă fac înțeles uite un exemplu mai blând:
pilda sutașului roman - foarte mișcătoare; din punctul de vedere al religiei se afirmă că acesta ar fi un exemplu deosebit de credință. N-am prea auzit vorbindu-se pe ce se baza această credință din partea sutașului, care era ostaș roman deci membru al unei legiuni romane. Poate știi, poate nu știi: în legiunile romane în afara disciplinei militare de zi cu zi se obișnuia ca cei care nu luptaseră bine, nu-și îndepliniseră misiunea cu succes, oricâți de puțini se întorceau din misiune, să fie decimați. Tot al zecelea începând de la centurion era decapitat în fața legiunii. Nu știu dacă în acele condiții, atunci ca și acum și-ar mai permite cineva să mai facă măcar gândire la înfrângere sau să nu aibă încredere în comandant.
Drumurile romane, podurile romane, apeductele romane au rămas vreo două mii de ani și unele chiar mai sunt folosite - noi care chipurile am fi rubedenii de-ale lor nu putem face așa ceva decât sub conducerea străinilor și cel mai adesea în țările lor. Și tehnologia nu se compară.
