Autor: Leu George Felix
Data: 14-Feb-2003 18:33
Ma bucur ca ai adus din nou poezia in prim plan, ca voiam sa spun ceva si nu am apucat ca m-am luat cu altele. Si se leaga si cu ce ai scris acuma.
Se prea poate ca oamenilor sa le fie dat sa treaca prin asa ceva: fie ce ai descris acuma, fie cele scrise in poezie, cum ar fi versetul 2 (acela cu copilul); as spune mai mult: adeseori sfintii au trecut prin asa ceva; "ei de care lumea nu era vrednica nu au avut salas in lumea asta" Iisus insusi a murit pe Cruce, batjocorit si uitat de aproape toti.
In acelasi timp, suntem, dupa asemanare si in virtutea unei promisiuni, fii ai Dumnezeului Celui Viu (de nu ne-ar socoti pacatele!) Si acest Dumnezeu e Cel ce a suspinat dupa Lazar.
Si de la strabunul dupa trup al Caruia ne-au ramas nu doar psalmii ci si plangerea dupa fiu: "Abesaloame, mai bine muream eu in locul tau"
Pe nimeni din cei ce au venit la EL cu credinta nu a respins Iisus: nici pe cananeeanca, nici pe sutasul roman, nici pe mai marele sinagogii, nici pe cersetorul de la scaldatoarea Vitezda: pe toti i-a vindecat, le-a redat vederea, i-a sculat din patul durerii, i-a inviat, le-a tamaduit sufletele si trupurile, i-a iertat de pacate. Si Si-a gasit slujitori si intre intelectuali (Pavel) si intre pescari (Petru) si intre functionarii romani (Matei)
Socotelile Lui Dumnezeu nu ne sunt accesibile; nu stim dupa care criterii distribuie bucuria si durerea; si stim ca avem datoria sa cerem cu credinta nu doar mantuirea in lumea cealalta ci si mila lui in lumea asta. Si sa cerem mereu sa se faca voia Lui.
Nu stiu cum sa fac sa nu sune a predica:)) de prost gust.., dar versetul II al poeziei ma revolta.., Dumnezeul Cel Viu nu ni s-a adresat asa, din cate am inteles eu. Chiar si cand ne lasa sa suferim indelung.., el e cu noi.., si poate sa faca minunea de a ne ridica suferinta.
Nu doar credinta in Dumnezeu ne e trebuitoare pe lumea asta, ca si demonii cred si se cutremura. De mare folos ne sunt si nadejdea si dragostea. Nadejdea si in viata vesnica dar si in mila eficace a Lui Dumnezeu fata de noi. Chiar si cand suntem in cele mai mari dureri, sufletesti sau trupesti, trebuie sa ne rugam cu credinta la Dumnezeu.
Am vazut si in mine.., e o forma de aparenta supunere la voia Lui Dumnezeu care e de fapt resemnare.., e "acedia" de care vorbeau calugarii.., cred ca intre resemnare si supunere e diferenta ca de la cer la pamant. Ca resemnarea e abandonarea nadejedei iar supunerea e nadejdea la paroxism.., .
Sper ca nu am fost de tot pe langa subiect.
Felix
|
|
