Autor: Ligia
Data: 16-Mar-2003 01:08
Inteleg acum ce vrei sa spui Alba_ca_Z (nu ai si tu un nume mai usor? :))
Discutia nu e chiar atat de simpla, pt. ca fiecare vorbim din experientele noastre. Cand spun "cred ca" si dau numai o solutie, ma fac vinovata deja de generalizare. Si stim ca atatea bordeie atatea obiceie. Ce credem noi poate fi valabil pt. situatia noastra, sau poate a mers foarte bine in cazul nostru, dar poate nu ar merge in cazul altuia (ma gandesc aici la diferentele, de exemplu, dintre doi tineri in a caror viata Dumnezeu nu joaca un rol important si casatoria religioasa e mai degraba un obicei, iar cea civila nu inseamna mare lucru, sau doi tineri care au ajuns la credinta dupa ce s-au cunoscut bine mersi, sau doi tineri dintre care unul crede altul nu crede, sau, doi tineri f. credinciosi care cred ca Dumnezeu i-a sortit unul altuia si ca de fapt in fata Lui sunt deja casatoriti, sau in fine, doi tineri f. religiosi care nici macar nu s-ar gandi sa faca un astfel de pas fara binecuvantare si pt. care toata discutia asta nici nu s-ar purta pt. ca ar fi un nonsens)
Daca de dragul discutiei ar trebui sa fac o generalizare, gandindu-ma ca majoritatea tinerilor de azi nu sunt iesit din comun de credinciosi si cu atat mai putin religiosi, eu cred ca daca doi tineri majori si vaccinati, se iubesc si stiu ca isi vor petrece viata impreuna, si sunt logoditi (adica amandoi stiu in inima lor ca si-au gasit perechea) casatoria civila este mai degraba o formalitate.
In fond unde nu este dragoste adevarata o hartie nu poate schimba cu nimic lucrurile, din contra, le face si mai grele. Prin urmare, as spune ca e bine sa se bucure omul de iubire cand e indragostit si nu ar face altceva decat sa stea cu iubitul / iubita ochi in ochi, brate in brate si trup in trup. Este o diferenta intre a fi indragostit (cred eu) si a iubi mai linistit (ca atunci cand esti casatorit) - fiecare timp are darul lui si e pacat sa il refuzam (iarasi, repet, asa cred eu).
Daca si fata si baiatul de comun acord si cu draga inima (fara ca vreunul sa se simta obligat sa faca asta, si fara sa simta vreo indoiala sau grija in inima) aleg sa se uneasca fizic, sa devina unul / una inainte ca societatea sa ii considere sot/sotie, nu vad cui ar face rau . De fapt in lipsa unor convingeri religioase/spirituale / culturale poate parea chiar penibila necesitatea de a astepta pt.acordul notariatului ca sa te poti bucura de persoana iubita. E clar ca s-au gasit, de ce sa mai astepte pana sa fie un trup? Dar daca totusi, desi amandoi sunt de buna credinta si sinceri, dar descopera ca ceva nu merge, ca nu s-au gasit, si sunt incompatibili dpdv fizic, tot e mai bine sa descopere asta inainte de casatoria civila, decat mai tarziu, cand poate mai apar si copii si e mai greu de rupt relatia. Ca sa nu mai vorbim de problemele psihologice ce pot fi generate de incompatibiltati fizice care fac imposibile o viata sexuala armonioasa.
Pe scurt, in secolul asta cand conceptiile conform carora fata tb. sa fie virgina la casatorie, s-au schimbat atat de mult, nu inteleg de ce, daca nu se pot casatori imediat din diverse cauze, doi tineri care nu sunt f. religiosi sau care nu au anumite convingeri religioase dar care se iubesc si sunt daruiti unul altuia din inima si suflet, ar trebui sa mai astepte pana la cununie.
Cred insa ca situatia e tare mult diferita pt. cei religiosi, care simt nevoia de binecuvantarea preotului inainte de a porni in viata de cuplu si pt. care iubirea fizica e considerata in religia lor (indiferent care ar fi ea) ca fiind un pacat mare (aici iara ar putea apare probleme psihologice si stari de vinovatie daca s-ar merge impotriva religiei in care sunt crescuti). Situatia cred ca e si mai tragica cand unul nu e religios si celalalt membru al cuplului este.
Deci, usor nu este.
Mi-am spus si eu parerea, sper ca nu am deranjat sensibilitatile nimanui.
Ligia
|
|
contul meu 
abonare newsletter
