Autor: miruna
Data: 13-Mar-2003 15:46
Eta draga,
Optimismul fragmentului m-a facut sa-l pun pe forum, de-asta am spus ca Moni are grija de psihicul nostru - al tuturor, mai mult sau mai putin bolnavi, mai normal bolnavi :)) - ca antidepresiv. Sigur ca ar trebui sa ne bucuram de fiecare secunda, mai ales ca avem atatea motive adevarate, reale. Dar uneori ne cam fura grijile, unele doar imaginare, sau ne lasam furati de obisnuinta. Uneori uitam sa traim, ne multumim sa vietuim. Ne mai trebuie cate o scatoalca. Din pacate, uneori nici macar un pumn zdravan nu are efect pentru o perioada mai lunga. Ma gandesc la parintii mei - mama face de mai bine de trei ani citostatice, iar tata a suferit acum vreo doi ani un accident vascular cerebral ischemic, nu foarte sever, cat sa nu-si gaseasca instantaneu cuvintele. (Acum s-a mai obisnuit. Oricum, creierul are o multitudine de by-pass-uri. Foloseste sinonime, unele pe care nu le-a mai spus de ani de zile, cu iz de arhaism; alteori, gaseste echivalentul in alta limba. Interesant este ca le amesteca foarte natural.) In fine, te-ai astepta, avand in vedere ca nu sti ce poate aduce clipa urmatoare, sa fie plini de manifestari de iubire unul fata de celalalt (pentru ca s-au iubit si se iubesc), sa fie, in sfarsit, ca sa nu spun la sfarsit, mai toleranti, mai blanzi. Nu sunt mereu asa. Poate si bolile ii fac mai irascibili. Imi pare rau cand ii vad bombanindu-se din cauza unor fleacuri. Astia sunt. Uneori, astia suntem. Dar, poate, din ce in ce mai rar :).
Pupi. (Am folosit special o formula care-l amuza pe Bogdan)
miruna
|
|
