Autor: miruna
Data: 12-Mar-2003 15:36
Dragilor
Moni (Nicole), care are grija de psihicul nostru in acest sfarsit de iarna (ca inceput de primavara nu pot sa-i spun :) ) cetos si nazuros, ne-a adus un fragment din scrisoarea unui fost bolnav - de boala aceea cu nume care nu se pronunta - adresata altuia mai tanar decat el intr-ale bolii. Redau mai jos pasaje.
"La inceputul spitalizarii mele, indarjirea de a trai pe care o evocam mai inainte era provocata de spaima de moarte. Pentru a ma elibera de aceasta spaima, am constatat ca cel mai bun mijloc este sa traiesc o zi intreaga, o jumatate de zi intreaga, o ora intreaga si, uneori, macar un minut intreg, dintr-o data, atunci cand ma invada panica. Deoarece, in asemenea circumstante, mi se parea ca lucrurile nu puteau decat sa se inrautateasca. Am descoperit atunci textul pe care il scrisese un bolnav, aflat intr-o izolare completa, inchis intr-o camera sterila. Acest bolnav, J.M., scria despre o zi petrecuta in spital: <<Intr-o zi saraca in evenimente, clipele sunt bogate>>. Am reflectat mult la acest gand, si de atunci <<clipa>>, acel unic <<acum>>, a compus si mi-a umplut fiecare zi; chiar si astazi se intampla la fel! Mai mult, in momentele de reculegere, aceste clipe s-au inmultit, fara ca totusi timpul sa mi se para apasator, cum numai plictiseala reuseste sa-l faca. Nu fara dificultati, am incercat sa nu ma indepartez niciodata de acest mod de viata.
Dar cum trebuie sa fie clipa pentru <<a fi bogata>>? Ieri ca si astazi, raspunsul cel mai adecvat mi se pare a fi acesta: sa nu dispretuiesti niciodata ora prezenta si sa renunti la ea pentru o alta mai ambitioasa (caci atunci noi nu traim, ci doar speram ca traim) si sa-ti insusesti cugetarea lui Teilhard de Chardin: <<Important nu este sa faci lucruri mari, ci sa faci chiar si cel mai mic lucru cu maretie>>. Atunci de-abia fericirea - identificata de mine la inceputul bolii, ca fiind o bunastare sufleteasca superioara, unica, de fiecare clipa - vine sa se adauge ca in plus firesc. Am inteles, in sfarsit, gratie meditatiei, suscitate de experienta cancerului, ca ora prezenta, clipa, acel acum nepereche, nu duce la fericire; ci este fericirea insasi in functie de privirea pe care eu o daruiesc <<clipei prezente>>.
Nu poti gasi fericirea dacat in tine insuti si in nici un caz in afara ta. Ceea ce inseamna ca trebuie sa te angajezi pe calea cunoasterii si stapanirii de sine, in scopul de a face sa creasca permanent patrimoniul personal de judecata si cunoastere.
Doar atitudinea fata de viata te face fericit sau nefericit; doar atitudinea fata de bani te face fericit sau nefericit. In sine, nimic nu este bun, nimic nu este rau; totul depinde de felul cum te folosesti de acel lucru si, deci, de cat de legat esti de acea portita de scapare. Cred ca voi putea incheia aceasta prima parte a scrisorii mele, spunandu-ti ca nu trebuie sa te ingrijesti prea mult ca sa ai, ci ca sa fii. Pentru mine acesta este indiciul capacitatii de a progresa. Aici rezida, cred eu, grandoarea fiintei umane. Iata ce numesc eu creativitatea cancerului <<meu>>, creativitate generata de preocuparile mele profunde asupra sensului ce trebuie dat vietii, in fata bolii si a mortii.
Nefericirea contine in germen cea mai frumoasa fericire, caci o incercare nu devine altceva decat ceea ce faci tu insuti din ea: ea te poate dobori sau innobila. Fiecare poate alege! Greutatile pot fi adevarate sanse pentru cel care le invinge si se slujeste de ele spre a evolua.
<<Oamenii sunt dornici sa-si faca o soarta mai buna; dar, nu sunt deloc dispusi sa devina ei insisi mai buni>>. Altii, putin numerosi, mi se pare, vor accede la fericire, dar vor trebui sa mentina constant, cu constiinciozitate si, mai ales, constient capul si carma pe directia cea buna; caci, fericirea nu este o stare care se dobandeste si se pastreaza automat; ea provine dintr-o aptitudine exersata fara incetare. Ea nu are pret, dar are un cost: cel al investitiei de fiecare clipa, pe care cel in cauza o face in creatii spirituale ( sa invete, sa vada, sa studieze, sa citeasca, sa simta, sa contemple, sa gandeasca, sa se imbete de tot ce este frumos, adevarat, drept ... ).
Poti fi fericit pretutindeni, caci fericirea nu poate proveni decat din perceperea valorii prezentului; ea nu poate proveni nici din transpunerea trecutului, nici din proiectarea in viitor, caci nu se poate trai, in acelasi timp, decat o singura clipa: adevar capital!
Singura noastra oportunitate de a fi fericiti este prezentul; dar inca o data el trebuie trait in mod constient! Pentru a-l trai constient, trebuie sa fii prezent pentru tine insuti; in caz contrar, nu esti prezent pentru nimic, iar minutul prezent se prelinge printre degete, furandu-ne astfel o bucatica de viata. Ceea ce ne face sa gandim ca frumusetea si bogatia momentului se descopera individual si, deci, meritul apartine fiecaruia in parte.
Atunci, pentru ca prezentul sa nu fie lipsit de culoare, nu mai exista decat o solutie: modificarea privirii in ceea ce te priveste si hotararea de a vedea frumusetea oriunde si in orice. Numai astfel poti sa evadezi, fara a merge prea departe."
Multumim, Moni.
Va pup.
miruna
PS: am incercat sa postez acest mesaj la subiectul Depresii. Am aiurit, probabil, numele si/sau parola si am ratat confirmarea. Cum stau prost cu timpul, il pun aici.
|
|
contul meu 
abonare newsletter
