tehnica este minunata. Si problema ivita poate fi explicata daca ne amintim ce spunea Gurdjieff despre toate acestea.
Observarea de tip yoghin este mai mult decat atentia....numai cand obsrevarea este numai observare te confrunti cu problema amintita. Si solutia propusa de Felix este buna si are si o continuare.
Observarea in yoga este atentie (luciditate, etc) + amintirea de sine. Deci este un dublu proces: nu numai ca esti atent la faptul ca te ridici de pe scaun, ci esti atent si la "cine" se ridica de pe scaun. Uniiau incercat sa foloseasca pentru acest fenomen ideea de perceptie sferica: adica observi si te observi in acelasi timp. Si atunci nu mai apare plictiseala.
Artificialitatea in yoga (si artificialitatea in orice altceva) apare cand uiti de tine, ori cand iti amintesti numai de tine.
Cand spun amintirea de sine ma refer la acel sentiment ca in noi exista un eu mai profund, care este suma tuturor aspectelor frumoase din noi, care se afla mereu in armonie cu restul. Gurdjieff spunea ca atunci cand esti lucid si atent si ai treaza in fiinta amintirea de sine este ca si cum te-ai trezi din somn. Dispar stereotipurile, dispare mecanicitatea si esti din nou viu, spontan si plin de viata. Uspensky, discipolul sau, povestea ca atunci cand a atins pentru prima data aceasta stare a iesit in oras iar oamenii pareau a fi somnambuli, ori ca niste roboti.
Eu cred ca artificialitatea cu care suntem"impovarati" exista pentru ca inca dormim. De aceea, spune Gurdjieff, numai simpla observare nu este de ajun. Este necesara si amintirea-de-sine.
