Autor: miruna
Data: 09-Apr-2003 15:16
Servus Nono
Nu m-ai suparat cu nimic, nici vorba. Nu este raceala, este sfiala. Inteleg, cu mintea si putin cu sufletul, ca poti fi ranit foarte usor, cu vorbe banale. Am tot timpul senzatia ca merg pe gheata extrem de subtire. Uneori imi tin respiratia, sa ascult daca nu pârâie. Astept tot timpul raspunsul. Te simt foarte retractil si putin overreacting. <N"y touchez pas / Il est brise>
Am inteles ca Dumnezeu ti-a inchis multe usi, inainte ca macar sa fi putut pune mâna pe clanta. Dar cred, in sensul ca am credinta, ca ti-a si deschis altele, nu stiu daca in loc. Poate nu erau cele pe care ti le-ai fi dorit. Poate nu le-ai gasit inca. Poate nu mai ai forta sa le cauti. Poate te-ai saturat sa deschizi usi si sa nu gasesti nimic, sau, si mai rau, sa gasesti cine stie ce. Si totusi ... Soarele rasare chiar si in zilele când noi nu-l vedem sau nu mai avem puterea sa ridicam fata catre el. E acolo. Nu incerc sa te conving de ceva atât de greu de definit. Nici nu stiu cum, nici nu am argumente, altele decât cele de natura povestirilor. Dar nici nu cred ca este o problema de gândire logica, ci de simtire. Eu simt ca Dumnezeu este prezent si se manifesta in mine si in ceilalti, pentru mine si pentru ceilalti. Si incerc sa-L descopar cât mai des. Nu-mi este usor. Nu stau bine nici la capitolul teorie, nici la practica. Am o abordare personala. Nu pot sa "recit" rugaciuni prestabilite, desi cunosc importanta formei. Iar locurile in care se deschide "canalul" comunicarii sunt departe de a fi cele conventionale. Important este ca ma adresez cu toata sinceritatea unei entitati plina de iubire fata de mine. Care imi raspunde, chiar daca uneori eu nu descifrez corect mesajul. Important este ca nu sunt singura si am intotdeauna sprijinul de care am nevoie. Chiar daca uneori nici macar nu pricep chestia asta.
Ciclul de conferinte de la sala Dalles are ca subiect comunicarea nonviolenta, subiect la care sunt foarte sensibila (de aici referirile, si obsesia mea). Este ciudat, tinând cont de faptul ca ma deranjaza profund agresivitatea, ce reactii pot avea uneori. Nu neaparat exterioare. Dar asta nu le face mai putin violente! Cred ca expresia "a sari la beregata" este foarte potrivita pentru a le caracteriza. Asta e!
Uneori imi spun ca ar fi cazul sa-mi vad de treburile mele, si sa devin doar cititor de mesaje. Dar, scriind, chiar imi vad de problemele mele. Pe care imi este mai usor sa le inteleg incercând sa le formulez pentru ceilalti. Poate dialogul chiar este o cale, o deschidere. Catre noi, catre ceilalti, catre ...
Uneori, in diminetile inghetate de iarna (dar nu numai), când merg pe intuneric spre slujba, in starea "suparata sunt pe lume", ingân un cântecel de Al. Andries. Versurile suna cam asa: "Flori pe tavan, / de celofan, / Nori de beteala, / Stropi de cerneala. / Fulger de stea, / Cazi de cafea. / Asi mai vrea, poate / Fluturi de catifea. / Mâine, precis, o sa fie asa!" Recunosc, in majoritatea cazurilor, la ultimul vers nu-mi pot retine o nota de ironie!
A propos de "cartoane", personajul preferat era Donald - rautacios, cârcotas, agresiv, si galagios - numai "bune"! Intre timp au aparut familiile Adams si Simpson, s-a diversificat gama!
Cu multa prietenie si caldura.
miruna
|
|
