Autor: miruna
Data: 03-Apr-2003 13:27
Servus Nono
Cred ca, fara discernamânt, nu poate exista responsabilitate, deci asumare. Cum punctul cel mai sensibil al unui parinte este copilul, probabil ca intâmplarile neplacute, cel putin, prin care trece copilul, sunt mesaje pentru parinti, sau si pentru ei, in cazul copiilor care au inceput sa faca diferenta intre bine si rau, in limita vârstei. S-ar putea ca ele, intâmplarile, sau mesajele, sa fie legate si de arborele genealogic.
A propos de dezlipire, trecerea de la sentimentul de nedreptatire (de ce tocmai mie?), la acceptare (ma incearca Dumnezeu) si apoi asumare (e o consecinta palida a faptelor mele) nu s-a facut nici repede, nici usor. Fiind crescuta in morala crestina, dar aproape fara practica, mi-a fost destul de greu sa inteleg. Ce-am inteles?
Ca regulile pe care le stiam nu sunt singurele care guverneaza lumea mea: nu este destul sa-ti vezi de treaba si sa respecti regulile jocului (scoala, facultate, servici, familie, buna-ziua la toata lumea, nu-i contrazice pe cei mai in vârsta, zâmbeste când iesi din casa, etc) ca sa ai o viata comoda, asezata, tihnita. Uneori, ma intreb daca m-ar fi bucurat o existenta liniara, dar asta-i o alta poveste.
Ca uneori trebuie sa pierdem ceva, ca sa-l pretuim, si mai ales, sa pretuim ce ne-a ramas. Cu atât mai mult cu cât ce ne-a ramas, este cu mult mai mult decât au altii.
Ca nu avem nevoie de foarte multe pentru a fi, cu adevarat, fericiti. Dar, ceea ce ne trebuie intr-adevar, este inestimabil.
Ca pentru a câstiga ceva, trebuie sa dam, de bunavoie sau nu, altceva. Ceea ce nu inseamna neaparat o pierdere. Sigur ca acum 16 ani am fost devastata, mai ales ca Matei avea doar 1 an si jumatate, iar eu imi imaginam cele mai negre scenarii. Sincer, daca ar trebui sa aleg intre a reveni la starea de dinaintea caderii pe gheata si starea de acum, nu asi ezita sa aleg prezentul. Se pare ca timpanul nu a fost prea sensibil, daca a fost nevoie de o asemenea bataie - de clopot.
Ce inseamna "albastru"? S-ar putea sa fi citit pe forum, dar daca nu m-a interesat, nu am retinut.
> Cu atât am ramas.< ??? Poti, vrei sa detaliezi?
Hai sa (-ti) mai spun o poveste-lectie adevarata. Cum de la o vârsta incepe sa nu te mai tenteze sa-ti faci vacanta cu parintii, si cum feciorul meu nu avea nimic aranjat cu prietenii vara trecuta, i-am propus sa-si invite un prieten la un munte si o mare, cu cortul. Cu cortul lor de 2(3) persoane pus aproape de cortul-mama. M-am bucurat când am aflat ca cel ales era un fost coleg de scoala generala, care-si pierduse tatal cam pe la 10 ani, si care se afla intr-o situatie cam incerta cu casa, cu bani, cu viata in general. Tatal fusese profesor de istorie, iar mama de engleza. La ora aceea nu avea un venit sigur. Are miopie mai mare decât mine si nu poarta ochelari. N-am prea inteles de ce, dar când am vazut-o coborând scarile, mi s-a pus un nod in gât.
Paranteza - motivul declarat al preferintei odraslei pentru respectivul "Melc" (termenul lor de alint) este "sufletul nemaipomenit". Eu cred ca in prietenia lor este si o nuanta de dominare din partea scorpionului meu, daca tot are asa un suflet mare la indemâna!. Este aproape neasteptat, tinând cont de vremuri, sa constat ca spiritul muschetarilor nu a pierit. Acum un an, un alt fost coleg de generala, a fost diagnosticat, scurt, cu TBC. In copilaria mea, asta era Babaus Maximus, ca sa zic asa. Dintre toti prietenii, doar cei doi Melci s-au dus constant la spital, aproape saptamânal. Nu mi-a fost deloc usor sa ma abtin sa-i spun sa nu mai aduca acasa cartile si casetele imprumutate in perioada spitalizarii. Si asta nu din bunatate. Incercam sa fac schimb de pozitie, sa ma pun in locul parintilor bolnavului. La câte griji si necazuri aveau ei, nu le-ar mai fi trebuit si supararea ca fiul lor este parasit si izolat. Inchid paranteza.
Si cum spuneam, vara trecuta, cu masina cocosata de bagaje, cu Melcul inghesuit printre ele, ne duceam sa recuperam odorul de la bunici, si apoi mai departe la munte. Si cum mergeam noi asa, zi de vara mai spre seara, numai ce aud: "Trei dintre lucrurile pe care mi le-am dorit intotdeauna - sa merg la munte, sa ascult muzica buna si sa ma plimb cu masina - in acelasi timp!" Masina era o Dacie din 1984, muzica era Led Zeppelin, iar muntele era Plaiul Foii. Ceea ce pentru unul dintre melci era aproape frustrant, in comparatie cu vacantele altor colegi, pentru celalalt reprezenta implinirea mai multor dorinte. Noroc ca nu conduc, pentru ca altfel ar fi trebuit sa trag pe dreapta!
In aceeasi nota de sinceritate, musai sa-ti spun doua lucruri. Intâi, ca bucuria mea de a spune "servus" nu e datorata originilor, ci legaturilor pe care le-am avut cu locurile si mai ales cu oamenii care folosesc aceasta adresare. Acest lucru nu ar trebui sa aiba vreo importanta pentru tine, dar mi-era teama sa nu te fi derutat. Apoi, sa-ti marturisesc o stare de atentie, de grija, de vaga neliniste, de, iata, teama, in dialogul cu tine, pentru a nu fi gresit inteleasa si pentru a nu atinge, fara sa vreau, o zona sensibila. Sigur, cu oameni diferiti, comunicam in moduri diferite, pe canale diferite. Dar faptul ca simt nevoia sa-mi supraveghez stilul cred ca indica existenta unui semnal de vulnerabilitate, cum sa zic, neasumata, nedeclarata, nedeclarata-ti. De ce spui ca esti "ciudat"? Este parerea celorlalti? A celor care conteaza pentru tine? Este impresia ta despre parerea celorlalti? Este parerea ta despre tine? Bazata pe ce? Este preferinta ta? Este scuza ta? De ce oare te deranjeaza o gluma, poate gratuita, ca "toti suntem putin luati"? Sunt intrebari pentru tine, adica la care sa-ti, nu sa-mi , raspunzi. Imi cer scuze pentru brutalitate si te rog sa nu te superi. Sper sa mai vorbim.
Cu sinceritate si prietenie.
miruna
|
|
