Autor: miruna
Data: 09-May-2003 12:02
Servus Nono
In primul rând, te implor sa nu mai folosesti anumite cuvinte când te referi la tine.
Cred ca Mario are oarece probleme personale; sa fim cu totii mai rabdatori si mai ingaduitori.
Locuiesc intr-o zona unde s-au mai pastrat, ca prin minune, câtiva copaci batrâni. Cam pe la 5 dimineata, când cerul incepe sa-si schimbe culoarea si trece prin cele mai intense si mai pure nuante de albastru, incep sa cânte mierlele. Putin mai târziu vrabiutele, si probabil si alte pasarele pe care nu le recunosc. Un fel de Romanta pentru vioara in Fa major - ca tot ai pomenit de titan - cântata la alte 'instrumente'.
La ce te referi când spui 'sanse in viata'? Doar la pozitie sociala, slujba, bani? Nu ca astea ar fi neimportante, mai ales prin consecinte, dar sigur sunt neesentiale. Eu nu pot sa mint, nu convingator, nu fara sa fie evident. Fizionomia ma da de gol imediat. Asta nu inseamna ca nu mint niciodata, dar efortul de a construi un scenariu pe care sa-l cred eu 100% este imens. Dar, mai important, nu-mi place sa ma autoinjosesc mintind.
Preot-yoga? Fii serios! Cred ca impresia 'din afara' in legatura cu ce se face la sala este tare deformata. Dar o sa-ti povestesc ceva din 'culise'. Ieri, gata echipata, am observat o colega (pe care daca as fi intâlnit-o pe strada, sigur nu doar ca nu as fi recunoscut-o, dar nici macar nu mi s-ar fi parut o figura stiuta) semiimbracata, care era cumva in asteptare. Bref, isi uitase echipamentul, iar in fusta chiar nu putea evolua. I-am oferit pantalonii mei 'de strada', pe care pâna la urma i-a acceptat. La sfârsitul sedintei a insistat sa probez o fusta pe care voia sa mi-o ofere, in schimbul gestului meu probabil. Lumea asta chiar a luat-o razna, daca un impuls normal, firesc si banal capata atâta importanta. Nevoia noastra de caldura umana trebuie sa fie imensa daca avem astfel de reactii. Cea mai incurcata am fost eu. N-am mai stiut cum sa ma scuz pentru ca nu puteam accepta cadoul.
La Dalles-ul din Saptamâna Luminata tema a fost "A darui". Daruirea ca forma inalta, sau joasa, a lui 'a da', care impreuna cu 'a cere', 'a primi' si 'a refuza' reprezinta verbele fundamentale ale comunicarii. Daruirea, ca si primirea darului, ca forma, ca masura a stimei de sine. Ca modalitate de exprimare a atentiei, dar si ca modalitate de atragere a atentiei. Daruirea in care omul este scop, nu obiect, iar darul nu are nimic dintr-o investitie.
'Thin Lizzy - cum adica?' As putea sa raspund 'Ce stiu eu ce cânti tu?!? Cânti ce vrei si ce-ti place!' Dar n-ar fi corect. Momentul adevarului. Cu spatele lipit de perete, cu dreapta in cutie si gom jabarul la gât. Ce spuneam cândva, ca de fapt tot timpul suntem incercati? ("Why don't you keep your big mouth shut?") Nu primesc incercarea. Nu in felul acesta. Trebuie sa fii si tu in aceeasi situatie. Concomitent. Ochi in ochi. Fair enough? Miercuri, Dalles, ora 17 (si ai putea sa-i adresezi ce intrebari vrei direct lui Mario). Sau când vrei tu. Raspunsul acesta ar putea fi considerat o manevra de intoarcere a mesei. Daca preferi aceasta interpretare, ai pierdut.
Paranteza. Regret ca nu am Dune in engleza. Probabil ca ar dura o mie de ani sa o citesc, dar cred ca termenii ar capata nuante noi. Oare de la ce vine jabbar, de la 'jab' sau de la 'jabber'? Sau AQL, care nu mai stiu ce inseamna in limbaj Dune, vine cumva de la nivelul de acceptare a calitatii?
Dat fiind ca rabdarea nu e caracteristica mea definitorie, te-as ruga sa incepi un topic nou, ca asta prea s-a lungit. Si daca s-ar numi 'a exista si a a trai' (fara majuscule) mi-ar pica si mai bine. Multumesc. (Asta se cheama fortare, recunosc).
Ridică-te și mergi înainte, pentru că poți.
Cu multa prietenie si caldura.
miruna
|
|
contul meu 
abonare newsletter
