Previitor

La prima răsucire cu faţa a venit spre mine o imagine foarte frumoasa, în tonuri de toamnă, cu dealuri alcătuite din pămant, care curgeau. Ştiam că sunt din pămant, dar erau fluide. Erau mai multe şiruri cu aceste dealuri fluide, unele sub altele. Am simţit că, viitorul deşi este prestabilit este în acelaşi timp fluid. Toate aceste şiruri de dealuri care curgeau, veneau spre mine. Se vor întampla candva, pe rand la timpul lor.

La următoarea întoarcere către viitor am văzut o cascadă de apă care venea spre mine. Mi-a fost frică, pentru că trebuia să mă las în voia ei şi probabil nu am vrut (sau nu am avut capacitatea de a înţelege ce face sau ce vrea această cascadă), iar imaginea a dispărut.

Cand am început să mergem în aria de previitor am simţit foarte clar că nu mai sunt în prezent. Spaţiul şi timpul, percepţia mea, nimic nu mai avea aceeaşi consistenţă. Nici eu nu mai eram aceeaşi. Nici măcar nu pot să asemui cu starea dintr-o meditaţie. Era o stare pe care în mod clar nu am mai experimentat-o. De altfel am simţit în mod clar că indiferent ce aş face, eu nu voi putea să schimb niciodată ceva în viitorul meu. Deşi părea fluid şi modelabil am avut certitudinea că niciodată, niciodată, orice aş face, nu voi putea schimba nimic. Din această cauză, pur şi simplu, mi-a venit să plang (poate pentru că am conştientizat că toate eforturile depuse pană acum – uneori chiar cu îndarjire şi cu suferinţă inutilă - pentru ca un lucru să iasă aşa cum îmi doream eu, au reprezentat numai un inutil consum de energie. Intuitiv am ştiut de atunci ce se poate realiza şi ce nu, dar nu am vrut să accept acest lucru. De fapt de multe ori chiar am simţit că lucrul pe care mi-l doream cu orice preţ nu-mi este de trebuinţă). Am avut senzaţia că viitorul se întamplă şi singurul lucru pe care îl pot face este să-l întampin, aşa cum vine el, şi să-l trăiesc. Nici măcar nu trebuie să mă grăbesc şi să vin în întampinarea lui, pentru că el va ajunge la mine la momentul potrivit. Nicio clipă mai devreme sau mai tarziu. În sfarşit, la întoarcerea în prezent, am simţit in mod clar că mă reîntorc printr-un tunel care, el mă aduce înapoi, mă varsă în prezent, eu nu am făcut nimic pentru ca acest lucru să se întample. Ceea ce m-a surprins este că fără să mă uit, dar ştiind totuşi intuitiv că aşa se va întampla acest tunel m-a revărsat exact în punctul în care am stat înainte să plec.

Nu am simţit nimic legat de trecut. Se părea că este ridicat un zid, în spatele căruia nu pot vedea /nu pot simţi nimic.

După ce am lucrat aceste exerciţii, am simţit nevoia de o pauză. De fapt nu am mai lucrat nimic acasă, in afară de cateva mudras, pentru că nu am mai putut. Am fost copleşită. Numai că la două săptămani după ce am lucrat acest exerciţiu mă gandeam să pun benzină. M-am văzut la pompă punand benzină, iar după aceasta am vrut să plătesc cu cardul. Surpriză, plata cu cardul nu funcţiona. Aşa că am lăsat buletinul şi am plecat cu maşina să scot bani de pe card. (aceste imagini mi s-au perindat prin faţă înainte cam cu o jumătate de zi înainte să ajung la benzinărie). Cand m-am dus efectiv să pun benzină lucrurile s-au întamplat aşa cum mi se derelaserî ceva mai devreme.

O altă întamplare stranie a fost cand am parcat maşina. Am avut imaginea că dacă voi lăsa maşina acolo va fi ridicată. Totuşi nu am dat importanţă acestei imagini (încă nu ştiu să iau de bun ceea ce simt/nu am încredere suficientă probabil). Am coborat din maşină, gata să plec. Un echipaj de poliţie m-a avertizat că nu pot lăsa maşina acolo. Am intrat în maşină şi am mutat-o. Cand am trecut peste 10 minute pe langă locul iniţial în care parcasem, am văzut cum maşinile erau ridicate.




Alte articole din categorie:

"Repere" care au disparut
Búna pe zi
teama de Dumnezeu
Fricile...
dupa Moeciu..
Din Meditatia Pietrei - alt fragment...
Despre Meditatia Pietrei-fragment
Lucrurile invatate din Yoga
"De ce Aici? De ce Acum? De ce Asa?"
Catre Marea Alianta
CATEVA GANDURI
ALTE GANDURI
Mi-e primăvară mereu
Tan-tien
Previitor