Perceptii despre Criticul Interior
Buna Mario,
multumesc pentru lectia de astazi...Se pare ca am si voi fi avand mare nevoie de ea...
Pe drumul inspre casa m-au traversat cateva intrebari legate de ea si vreau sa ti le impartasesc. Portretul Criticului meu Interior arata cam asa: cap, gat, un trunchi si multe perechi de membre, ca un fel de caracatita. Fata e plina de ochi, iar crestetul plin de urechi. In loc de viscere are un sistem de rotite, cam ca interiorul unui ceas, care sunt baza unui receptacul a carui parte superioara e situata unde ar trebui sa fie inima, dar acolo e plasata o gura din care iese un ESTI! ...
Prima senzatie pe care am avut-o dupa ce am facut desenul a fost a unei entitati foarte inteligente, foarte atente, intr-un fel atotstiutoare...si care mi se parea cumva terifianta in puterea ei...
Senzatia mi s-a completat intrucatva cand ai relatat despre tortionarii care cred ca fac un lucru corect si drept, si ca sunt cu atat mai periculosi...Intr-un fel Criticul Interior crede ca are o misiune nobila, si face tot ce poate ca sa o duca la capat...Indiferent cat se sufera.
Apoi aproape de sfarsit ai spus ca e important sa ne tratam Criticul cu drag, pentru ca el traieste in angoasa... Si in minte am desenat o inima in jurul portretului facut anterior [lucru pus in fapt dupa ce am ajuns acasa]...
Si apoi senzatia legata de Criticul meu Interior s-a schimbat...si intrebarile aparute pe drum au fost legate de urmatoarele ganduri: - Scopul oficial al Criticului e sa ne protejeze, criticandu-ne in asa fel incat nimeni sa nu ne poata critica mai dur...Si spuneai: "Criticul isi iese din pepeni daca afirmi ca esti deprimat, si face la fel daca afirmi ca nu esti deprimat.."Cu alte cuvinte, in orice ipostaza te-ai afla, el are ceva de criticat...Daca esti gras, sa mai slabesti, si cand ai slabit ca ia uite cum atarna pielea pe tine...Asta inseamna ca orice ai face nu e bine - De asemenea, Criticul ne insoteste permanent, stie tot timpul nu doar ce facem, ci si ce intentionam sa facem...In plus, a acumulat toata informatia din trecut, traita ca experienta, pentru a o folosi ca argumentatie. - Si angoasa lui pana la urma de ce e legata? De faptul ca nu isi indeplineste bine misiunea? Sau poate de faptul ca nu e apreciat pentru ceea ce face [banuiesc ca si tortionarii de care pomeneai erau mai mult temuti decat apreciati si iubiti]? Si daca, avand in vedere toata inteligenta si puterea lui, e o angoasa legata de faptul ca "simte" ca daca nu e inteles, respectat si in parteneriat autentic cu persoana careia ii apartine atunci ajunge sa faca si sa-si faca rau? [de aici poate si ura pe care o simte cand nu apare opozitie din parte persoanei...] Si apropos de opozitie, ca opus al Criticului, in sala am notat din mai multe puncte de vedere ca fiind: persoana careia ii apartine, judecatorul extern sau un IFP care-l incorporeaza pe cel care nu judeca sau critica...
Imaginea portretului Criticului meu inconjurat de o inima m-a dus cu gandul la un alt fel de opus, unul functional mai degraba...Se spune ca heruvimii au o mie de ochi, prin care pot cuprinde toata frumusetea Creatorului si a Creatiei sale, si prin care o pot reflecta catre sufletul Omului...
Si atunci oare Criticul nostru Interior, pentru ca are la dispozitie mijloacele pe care nici un alt IFP nu le are [ca prezenta, inteligenta si forta] si pentru ca el cunoaste atat partea renegata cat si pe cea oficiala a celorlalte IFP-uri [de vreme ce reuseste atat de bine sa ne critice pentru indiferent care din ele o manifestam], nu ne poate ajuta sa le reunim si sa le echilibram? Atunci cand suntem dispusi sa-l respectam si sa-i primim existenta cu drag?
Acum cea mai pregnanta senzatie pe care o am este ca acele numeroase perechi de membre ale Criticului meu sunt pentru a aduce impreuna IFP-urile de diverse incarcaturi si ochii sunt pentru a reflecta diversitatea a ceea ce exista in noi, si astfel de a nu favoriza sau a nedreptati nici o parte.
Un JUDECATOR RESPONSABIL, si nu temut...
Multumesc si toate cele bune!
Cu drag, L
Alte articole din categorie:
"Repere" care au disparut
Búna pe zi
teama de Dumnezeu
Fricile...
dupa Moeciu..
Din Meditatia Pietrei - alt fragment...
Despre Meditatia Pietrei-fragment
Lucrurile invatate din Yoga
"De ce Aici? De ce Acum? De ce Asa?"
Catre Marea Alianta
CATEVA GANDURI
ALTE GANDURI
Mi-e primăvară mereu
Tan-tien
Previitor