Autor: cristi
Data: 04-Mar-2003 16:33
NONO a scris:
>
> Ca o paranteză: singurul lucru cu care nu mă împac în
> privința formei este folosirea emoticon-urilor, dar încerc să
> mă obișnuiesc.
Nu te obisnui! Le scot eu.
> > se zice ca daca ai un pacat cat de mic inseamna ca ai TOATE
> pacatele.
>
> Păi depinde ce se înțelege prin mic. Poți trăi într-o lume
> imaginară (sau imaginată de tine), să te crezi cine știe cine
> și să nu fii. [vezi Lobsang Rampa]. Adică, de exemplu, de
> unde știu eu că domnia ta ești de-adevăratelea o persoană
> reală cu calitățile pe care scrii că le ai.
> Personal m-aș bucura ca cele pe care le afirmi să fie reale,
> un mic semn de întrebare însă persistă.
Nu-mi dau seama la ce calitati te referi. Un coleg pasager de forum (cursant MISA) ma felicita ca am curajul sa-mi expun defectele. In general e greu sa multumesti pe toata lumea. Dar si mai greu e sa fii tu insuti.
> > as afirma cu destula siguranta ca am scapat de o mare
> gramada de bolovani.
>
> Am mari îndoieli că ai procedat așa cum ai scris pe 20-Feb în
> ceea ce privește lăsarea sacului jos și atât. Cred că a fost
> mult mai greu și dacă ai putea să scrii ceva mai pe înțeles
> ar fi tare bine.
Bineinteles ca nu s-a petrecut asa, deodata! Asa s-ar intampla doar ca o consecinta a iluminarii. Dar cred ca la mine in buna masura a inceput cu momentele cand, asa cum mai spuneam, analizam de ce simt deranj, rusine sau enervare cand imi faceam cruce sau ingenuncheam in biserica. Relatia cu bolovanii este de fapt drumul pe care-l parcurgi spre ego. Iar ala, istet cum este, se straduieste sa te tina cat mai la distanta.
In ultimele faze am mai facut, intre altele, si un exercitiu de comunicare 'toxica' pe lista GNSPY care i-a enervat si ranit pe multi... cativa parca sunt si pe-aici. M-am pus pe mine si i-am pus si pe altii in situatii din cele mai variate... asta ca sa folosesc un eufemism. Mario este unul dintre aceste persoane. Am trecut dincolo de satisfactia ingusta a unei victorii si de dezamagirea unei infrangeri. Calea mea de renuntare la bolovani nu e tocmai usoara. Dar e cu siguranta potrivita pentru mine. Altfel n-as merge pe ea.
> > si sa nu mai iau parerile altora ca pe afronturi personale.
>
> Touche monsieur ! Aici m-ai atins unde mă doare. Literatura
> psihologică afirmă la fel - oamenii se comportă cu tine așa
> cum se comportă obișnuit cu toți ceilalți: dacă ei înjură pe
> oricine îi cășunează, te vor înjura și pe tine.
Cu durerea se poate lucra. Si cu durerea ta se poate lucra cel mai bine. Hans Selye (cel care a lansat notiunea de stress) spunea mereu ca nu e important ce ti se intampla ci cum reactionezi tu la ce se intampla. Au supravietuit oameni care si-au vazut copiii ucisi in fata lor, altii s-au sinucis pentru ca au luat o nota de 8 care le strica media!
Iar cu psihologii astia, nu stiu ce sa-ti spun! Asa zic ei? Atunci nu-s de acord! Unul din lucrurile care-mi place sincer sa le fac (in afara de privitul oamenilor in fata, care pe tine te indispune) - este sa comunic cu oameni ursuzi sau nervosi. Nici nu stii ce satisfactie ai cand il lasi cu zambetul pe buze pe cate unul pus pe harta. E-adevarat, mai sunt si esecuri cand faci pe pacificatorul intre doi-trei care au depasit faza injuriilor si au trecut la fapte... odata am luat in cap o bucata de lemn pe care unul i-o expediase cu dedicatie unui bodyguard. Riscurile meseriei!
> În același
> timp se afirmă că orice individ are dreptul de a se comporta
> cu semenii săi cât de urât dorește, singurul lucru pe care
> cei agresați îl pot face este să cheme în ajutor autoritățile
> care să decidă de partea cui e dreptatea. Asta atât timp cât
> agresorul nu recurge la acte fizice care să-ți primejduiască
> integritatea fizică. Atunci, legile lor spun că ești în
> măsură să te aperi.
> Totuși, eu zic că sunt și cazuri în care anumite persoane au
> parte de un tratament dur fără să-l fi provocat cu ceva [dpdv
> rațional] de la indivizi care obișnuit nu se comportă așa.
> Acolo nu se amintește de așa ceva, probabil fiind considerate
> excepții.
> Și eu aș vrea un alt răspuns decât excepția confirmă regula
> - pentru că acesta nu e un răspuns, ci o eschivă.
Nu prea inteleg ce raspuns ai dori. Adica ce sa faci in astfel de situatii? Pai, ofera-i circumstante. Nu te lasa 'agatat' de starea lui. Gandeste-te ce anume din comportamentul tau ar fi putut sa pricinuiasca o asemenea reactie. Iar daca nu reusesti, cere-i in gand iertare ca, prin prezenta ta si prin manifestarea lui fata de tine, el va trebui sa-si ia ulterior corectia. Dar, mi se pare ca tu esti un fel de Mr. Ateu, asa ca imi e destul de greu sa te conving ca in afara de algoritmii vizibili mai sunt si altii care ne dau de cap...
> > Chogyam Trungpa , Gogen Yamaguchi
>
> Să fiu iertat - sincer nu cunosc operele acestor [presupun]
> maeștri, și nici nu știu cine sunt sau au fost. Și nu mă simt
> de loc inferior cuiva care știe.
Sigur ca da, doar n-o sa le stim toti pe toate. Si pana la urma important e ce facem cu informatia, nu doar s-o acumulam aruncata cu furca de peste tot.
Despre Trungpa iti zic doar ca a murit la o varsta care cadelnitzarilor urechisti ai lui Babaji le-ar parea hilara de-a dreptul! Uite aici un scurt pasaj dintr-o bucatzica de site, sub un titlu de toata stima ("The Lion's Roar"): (...) In this way we begin to realize that all kinds of chaotic situations that might occur in life are opportune situations. They are workable situations that we mustn't reject, and mustn't regard as purely a regression or going back to confusion at all. Instead, we must develop some kind of respect for those situations that happen in our state of mind". In privinta diferentei intre el si Rampa, poti deja incepe sa te documentezi singur. Ca este suficienta informatie!
Despre Gogen Yamaguchi e, cred, suficient sa zic ca a fost succesorul lui Chojun Miyagi la conducerea scolii de karate Goju-Ryu (din care a derivat apoi Kyokushin kaikan-ul lui Sosei Masutatsu Oyama). Probabil ca daca l-ar fi intalnit pe Bruce Lee s-ar fi chinuit vreo 10 secunde ca sa-l bage la odihna.
> Domnule, singura întrebare care îmi vine este Chiar ești
> real, trăiești în România, și cele pe care le afirmi sunt
> adevărate ? Am întâlnit indivizi care probabil gândeau la
> fel despre relațiile lor cu ceilalți, însă având putere, se
> comportau astfel că terorizau pe toată lumea și, de frică cei
> terorizați păreau fericiți. Mai sunt și oamenii de cauciuc
> de care iar trebuie să te ferești, pentru că resortul din
> interiorul lor îți poate fi fatal.
O sa-ti dau o veste sinistra de-a dreptul! Nu numai ca traiesc in Romania dar am renuntat la emigrarea in Canada dupa ce primisem acceptul lor (fara interviu) si mai aveam de facut doar vizita medicala. Si cati prieteni dragi nu ma asteptau acolo:)))! (doar aici te rog sa-mi mai ierti emoticonurile). Unul din motive este tocmai acela ca nu-mi place cauciucul din care e croit political correctnessul din 'The free World'. L-am mestecat timp de o luna de zile pe parcursul unei calatorii in SUA pe care guvernul american mi-a oferit-o gratis (ca acel guvern comite si astfel de minuni, nu doar sa-l dea afara pe Saddam din tara lui)...
> Când i-am scris mai de mult D-lui Mario un dicton care mie
> îmi pare bun: Ein Man - Ein Wort mi-a răspuns dându-mi
> continuarea Ein mort. N-am înțeles, pentru că eu simt
> necesitatea de a-mi respecta cuvântul spunând lucruri
> adevărate. Altfel...
Nu stiu cum faci tu dar eu ma feresc de adevarurile prea inguste. Ca taie rau... probabil poti nu doar sa te accidentezi ci si sa mori din intalnirea cu un adevar d-asta. Dar n-am habar daca Mario la asa ceva se referea...
> Asta dacă e adevărat, chiar că este ceva deosebit. Obișnuit,
> semenii noștri se iau după exterior și după cele 30 de secunde.
Cam asa e. Dar, ca sa-l parafrazez pe prietenul Gabi, care la randul lui parafrazeaza pe altii: Frumusetea e in ochii privitorului. N-ar strica sa fie asa! Dar mai depinde si de ce anume il invata cel privit pe privitor. Ca si lacustele vin vesele catre un cameleon cu limba lunga si lipicioasa.
> > Daca si restul continutului e in aceeasi nota, inseamna ca
> e o carte buna. Tine-o aproape.
>
> Încă un semn de întrebare pentru mine. Dacă cineva a ajuns la
> un nivel atât de înalt încât nu mai este interesat de cărți
> [cred că nu m-ai întrebat nici măcar titlul ei] rezultă că a
> trecut de foarte multă vreme de această nevoie. De aceea mă
> tot întreb : chiar ești real ?
Nu, inca sunt interesat de carti. Uneori dorm (fizic) pe ele. Dar nu ma intereseaza intr-atat de mult titlul sau autorul pentru ca, asa cum zicea prin alta parte un prieten, sunt carti bune pe care le citesti prost si carti proaste pe care le citesti bine. Vreau sa-ti spun ca am invatat o groaza de chestii si din Carticica Rosie a lui Mao, si din Carticica Verde a lui Gadafi, si din cartica Sefului de Cuib a lui Codreanu. Ca sa nu mai vorbesc de Capitalul lui Marx! Sunt la fel de real pe cat de reali au fost toti baietii astia faini cu ideile lor minunate...
> Aici suntem în total dezacord. Putem discuta, dar nu face
> obiectul Forumului. Vorba latinilor : TESTIS UNUS, TESTIS
> NULUS. [[o singură mărturie[părere]=nici o mărturie].
> Să auzim de bine.
> NONO
Aici sunt de acord cu tine! Imi place si dictonul. Intelegi acum de ce TESTICOL are legatura cu "marturia"? De regula asa suntem si noi in viata. Ne invartim prin viata ca intr-o caldare, in cautarea marturiei altora ca existam. Nu ar fi mai bine sa credem in Dumnezeu si cu asta basta? Intreb si eu, nu dau cu parul...
|
|
brochure
contul meu 
abonare newsletter
