Introducere in egonica (1)

Numele stiintific oficial: EGONIQUE (L’EGONIQUE, THE EGONIQUE)

Cuvinte cheie

ego; conştientizare; identificare; limită; întalnirea cu limita

Termenul de egonică a fost creat în 1979 (Vasilescu, M. S.) şi folosit pentru prima dată în mod oficial într-o comunicare ţinută la al doilea simpozion naţional de biologie de la Sangeorz - Romania (“Egonica – ştiinţa ego-ului”, Vasilescu, M. S., 1981), iar in strainatate in cadrul Atelierelor / Conferinta
tinute la Fribourg, 1996

Desemnează atat o viziune integrală asupra ego-ului uman în relaţia sa cu restul fiinţei, cat şi un ansamblu de tehnici prin care îl putem accesa, redesena corect, folosi şi comunica cu el, pană la a-i putea folosi deliberat capacităţile.

Să nu uităm, de exemplu, că în ansamblul personalităţii noastre, ego-ul este singura componentă care dispune de posibilitatea de a alege pe cine să asculte din lumea noastră interioară / şi cand, ceea ce orientează acţiunile şi comportamentul nostru.

Egonica permite deci travaliul pe propriul ego şi, implicit, pe modul nostru de a fi şi de a acţiona.

Ea poate fi şi un mod accesibil de abordare a conceptelor şi practicii yoga, precum şi a diferitelor şcoli de optimizare umană şi, în general, s-a demonstrat a fi o poartă de intrare în cunoaşterea de sine.

• Aparent apare o contradicţie cu tradiţia care postulează că ego-ul ca atare nu există, fiind o iluzie apărută în procesul de individuaţie. Realitatea este că ego-ul există şi nu există, în funcţie de ceea ce înţelegem şi discutăm noi ca fiind ego.

• Apare de aici o concepţie eronată şi “eronantă”, care face confuzia dintre ego şi egoism. În realitate, egoismul este falsa noastră idee despre ego, iluzia pe care ne-o facem despre acesta.

• Altfel spus, egoismul este patologia, este maladia ego-ului, nu starea sa naturală.

• În practică, egonica este şi ştiinţa identificării a ceea ce este real / ireal în ego şi, implicit, a dizolvării ego-ului, dar nu la modul distructiv, ci exact prin identificarea naturii sale, prin eliminarea imaginii false de care aminteam, a senzaţiei de consistenţă şi atributelor cu care investim imaginea ego-ului.

• Mai putem spune că în realitate, ego-ul există, dar este cu totul altceva decat ne închipuim noi. Iar egonica este tocmai drumul de la imaginea falsă la cea reală a ego-ului.

• Avantajul egonicii este că tot acest proces care face din identificarea ego-ului însăşi terapia sa şi a relaţiei lui cu conştiinţa noastră, nu este de natură teoretică, ci se desfăşoară în însăşi fiinţa celui ce se caută, exerciţiile specifice osmozand cu viaţa de toate zilele.

• Egonica este o disciplină vie, ca şi fiinţa noastră, şi, dincolo de anumite cristalizări, şi ele în permanentă clarificare, ea se află în permanentă dezvoltare, structurare şi îmbogăţire.

• Instrumentul practic al egonicii este întalnirea cu limita, ca idee, şi cu limitele omului pe diferite planuri ale sale.

• Pană la acest moment, s-au conturat, teoretic şi practic, 3 zone funcţionale unde travaliul pe limite poate conştientiza harta limitelor ego-ului şi diferenţele dintre ce ştim şi credem că ştim despre noi şi ceea ce suntem cu adevărat.

Acestea sunt:

- amplitudinea excursiei musculo – articulare (libertatea segmentară şi micro segmentară)

- funcţia respiratorie (libertatea respiratorie)

- continuitatea în concentrare & acţiuni (libertatea gandirii şi actiunii)

• (*)

• Testarea pe diferite planuri a limitelor se consituie totodată în debutul “vindecării limitelor” (terapia aprecierii eronate a realităţii ego-ului şi a realităţii în general)

• există o relaţie intimă între harta, dinamica şi exerciţiile de cartografiere ale ego-ului şi:

- componentele structurale şi dinamice din Akshara Yantra (Akshara Yantra este paradigma esenţială din Vak Yoga; Vak Yoga este cea mai veche formă de yoga cunoscută, o protoyoga datand de cca. 16.000 de ani, apărută se pare în mod sincron în zonele populate pe atunci ale lumii; numele sanskrit i-a fost dat mult după sosirea în India, pe calea mării, a unei forme foarte bine structurate, acum cca. 5-6.000 de ani)

- elementele de bază ale teoriei comunicării, cum ar fi cele 4 verbe ale comunicării (a cere, a da, a primi, a refuza), etc.

- datele esenţiale ale osteopatiei, terapiei craniosacrale, liberării somato-emoţionale, etc.
- gradul de acceptare a realităţii şi al integrării diferenţei dintre ce credem / dorim şi ceea ce este în realitate şamd

• O caracteristică aparte a egonicii este maniera de conceptualizare şi relaţionare cu limita.

• Limita este, pe măsură ce evoluăm în percepţia, înţelegerea şi abordarea sa:

=> o graniţă fluctuantă şi multistratificată (de “catifea”)
=> o protecţie contra exagerărilor de diferite tipuri
=> un palier de odihnă momentană
=> aspectul concret al “deşerturilor interioare” necesar a fi traversate
=> un instrument de măsurare a capacităţii noastre de înţelegere şi de acţiune
=> un instrument de măsurare a gradului nostru de acceptare a realităţii (inclusiv a propriei fiinţe)
=> un punct de reper al relaţiei trecut < > prezent < > viitor (inclusiv al momentului cand “a venit timpul” pentru o anume acţiune sau realizare, dar şi o rezervă pentru viitor)
=> un prag şi un pasaj iniţiatic legat de înţelegerea realităţii
=> un suport, o treaptă în depăşirea a însăşi respectivei limite (capacitatea de autodizolvare a limitei, starea de sacrificiu a limitei, limita drept indicator al direcţiei de autodepăşire a fiinţei, al capacităţii de înţelegere, acceptare şi integrare a realităţii şi în realitate)
=> un partener / consilier interior
=> conştientizată şi just înţeleasă devine o componentă vie a fiinţei şi a evoluţiei sale

(*)

(*) Dezvoltarea conceptelor se va face intr-un material in curs de preparare, iar punerea in practica se desfasoara in cadrul cursurilor GNSPY

Alte articole din categorie: