Din Meditatia Pietrei - alt fragment...

"...
Am continuat sa lucrez meditatia pietrei
si acelasi lucru s-a intimplat. Piatra pe la
jumatatea distantei spre fundul apei isi
schimba culoarea din culoarea de la
inceput ( nu e totdeauna alba ) in roz
( totdeauna se schimba in roz ).

Poti sa-mi spui ce crezi tu ca se intimpla?

Inainte sa lucrez meditatia asta am
avut zile cind am fost la capatul puterilor
pentru ca nu intelegeam de ce unii oameni
sint atit de insensibili dar nu am comentat
am constatat, am acceptat ca ei sunt si asa
cum i-am perceput eu in acele momente
( insensibili ) - si am simtit durerea, am trait
frustrarea, dar si bucuria create de evenimentele
din viata mea fara sa vorbesc despre ele
- despre emotiile mele - cu nimeni.

Le-am constatat ca sunt, le-am acceptat,
lasat sa fie, am plans cand am simtit ca
trebuie sa plang, am ras cind am simtit ca
trebuie sa rad. M-am mirat de multe ori cite
se pot face cu bunavointa. Am fost curioasa
sa vad spre ce ma poarta intuitia ca ar trebui
sa fac atunci cind emotiile sunt puternice,
si-am fost recunoscatore cind am reusit sa vad
dincolo de egoismul meu. Da, pot spune ca
bunavointa a inlesnit toate astea.

Azi spre exemplu am citit un articol care
m-a suparat (si-am constatat starea care
mi-o crea citirea lui). Cineva isi spunea emotiile
pe care le-a simtit intr-un anumit moment din viata
lui iar persoana cu care vorbea il tot provoca
folosind ceea ce el spunea si am vazut ca intentia
era de a provoca reactii din partea lui .Am observat
cum cineva in mine se manie pe persoana care provoca
si am simtit cum creste mania - voiam sa-l apar pe cel
care era provocat, si am inceput sa comentez
cu voce tare (pentru ca voiam sa vad cum se
schimba tonul vocii mele si am continuat sa
observ ce se intimpla cu mine pe masura ce
citeam) cum ca e clar ca ea vrea doar sa-i
provoace reactii - si ca reactie = lipsa de gindire,
ca intelepciunea nu se mosteneste genetic
se invata si ca fiecare din ei va trebui sa invete
sa fie intelept - imi spuneam ca eu nu pot sa
le dau intelepciune.Vocea mea era ferma,
convingatoare si am observat ca emotiile
au ajuns la o intensitate oarecare, iar vocea
era cea care crestea in intensitate intai si
apoi parca si emotiile cresteau. Am incetat
sa mai vorbesc tare. Conversatiile erau in
mintea mea.

Gandeam in sinea mea ca toti vom fi mai
intelepti dupa asta si intuitia m-a purtat spre
ceea ce-mi propusesem sa fac azi - sa alerg -
asa ca am zis eu imi vad de programul meu,
iar ei vor invata sa fie intelepti si-am plecat.
Pe drum am constatat ca starea asta e inca
prezenta si m-am intrebat cu bunavointa de ce
sunt eu suparata, nu pe mine ma provoca - si
am vazut cu recunostinta ca nu conteaza daca
sunt eu sau altcineva in situatia respectiva,
ca ceva era gresit in atitudinea unuia si provoca
suferinta altuia si ca asta ma afecteaza si
pe mine. Si m-am intrebat: Oare daca eu care
citesc acum articolul reusesc sa-mi recunosc,
sa-mi numesc emotiile care ma populeaza,
chiar daca faptul e consumat, ii pot ajuta si
pe ei prin faptul ca-mi constientizez starile?
Mi-a venit un raspuns - noi suntem madularele
aceluiasi trup. Am zimbit Poate ca am avut sansa
de a vedea ca suntem legati intre noi ?!
Si iar am fost recunoscatoare. Cum zicem noi
nu e raul cel mai mic fara importanta.

Am intrat in parc si mi-am mutat atentia
de la conversatiile cu mine la mediul inconjurator
si am observat ca starea de mai devreme s-a
evaporat, si m-a invadat bucuria, si mi-au dat
lacrimile cind am constatat (nu pentru prima oara)
cum sunt ajutata sa vad cind pun bunavointa. Am facut
un mic pas spre EL - bunavointa, iar El a facut restul.

...L...M..."

Alte articole din categorie: