Criticul - o alta ipostaza

Buna, Mario si inca odata Hristos A Inviat !

Multe au fost descoperirile despre cunoasterea de sine in cei 19 ani de cind sunt in aceasta sala, dar niciodata atat de multe ca in acest an de studiu. Practic, la fiecare lectie impresiile adunate pot sa alcatuiasca mici povestiri.
Nu o sa-ti retin atentia decat cu ultima experienta, pentru ca mi-a produs o noua si inedita intalnire cu Criticul interior.
Pana acum l-am intalnit in diverse ipostaze: Criticul adult, care-si aduce argumentele intarite de logica, Criticul copil care n-are argumente, dar are tot felul nemultumiri ca sa fie bagat in seama, sau Criticul balaur care arunca flacari din toate cele sapte capete. Cu fiecare dintre ei am invatat in timp sa dialoghez. Pe Criticul copil il temperez cu un zambet amuzat dandu-i de inteles ca nu ma poate pacali, Criticului adult ii spun: Ajunge, am auzit ce-ai spus, nu mai insista, iar pe Criticul balaur, il descumpanesc, pur si simplu, cu zgomotul imaginar a talgerelor lovite.
Ultimul exercitiu, insa, pe care ni l-ai dat in Saptamana Mare, mi-a favorizat intalnirea cu un alt tip de Critic.

In Joia Mare, seara tarziu, am reluat colorarea desenului-mandala, pentru arderea lui, ca un act de sacrificiu. Chiar de la inceput Criticul s-a instalat langa mine incercand sa-mi strice bucuria cu un sir intreg de observatii: ca n-am fost in stare sa colorez nici macar un sfert din desen, ca paleta de culori ar trebui sa fie alta, etc. I-am spus ca incercarile sale n-au sansa de a-mi strica bucuria si i-am explicat ce scop are demersul meu. I-am explicat, mai ales, ca pentru cat bine am primit, nici nu-l pot considera sacrificiu ci un dar recunoscator.
Parca as fi rostit un cuvant magic care a produs transformarea lui intr-o noua ipostaza, cea a Criticului aliat. Criticile s-au transformat in sugestii, devenind cooperant pentru implinirea aceluiasi tel. Parca coloram impreuna.
Putin surprinsa, m-am gandit daca nu este viclenie, doar rolul lui este sa te critice pana la distrugere.. Dar l-am simtit nu numai sincer, ci chiar participativ la bucuria mea.

De atunci ma gandesc mereu: exista o dimensiune in fata caruia Criticul este neputincios, unde chiar si Judecatorul devine tacut ? Daca ce facem este facut din inima, cu scopul de a aduce un plus de frumusete si bunatate, si mai ales dedicate celuilalt (Celuilalt), glasul IFP-urilor nu devine mut ? Nu cumva Criticul asta incearca sa corecteze in noi, lipsa participarii din toata fiinta noastra la ceea ce facem?

Multumesc, A

Alte articole din categorie:

Previitor
Ziua de luni...
Zambetul..
Un Paste Fericit
Sa respir... sa ma las respirata
Exercitiul cu Lacul Vietii mele
M-am nascut intr-o zi de .......
Criticul - o alta ipostaza
Perceptii despre Criticul Interior
Udana Jayat
Satya
Despre iubirea de Dumnezeu
Caderile de energie
Dialog cu Criticul meu Interior
O lectie despre infrapersonalitati