Ce nu este practica

Multi oameni practica si au convigeri foarte
puternice despre ceea ce este practica. As dori sa arat,
din punctul meu de vedere, ceea ce nu este practica.

Mai intai, practica nu este o modalitate de a produce modificari psihologice.
Daca practicam inteligent, vor aparea modificari psihologice;
nu pun aceasta in discutie -- de altfel este minunat cand se intampla.
Spun doar ca nu practicam pentru a produce modificari psihologice.

Practica nu inseamna sa intelegi intelectual care e natura fizica a realitatii,
din ce e compus universul sau cum functioneaza el. Inca odata, intr-o
practica serioasa vom ajunge sa avem anumite idei despre toate acestea.
Dar practica nu este asta.

Practica nu inseamna atingerea vreunor stari de iluminare. Nu inseamna
a avea viziuni. Nu inseamna a vedea lumini albe (sau violete sau albastre).
Toate acestea pot aparea si, daca sedem suficient de mult, probabil vor
aparea. Dar practica nu se refera la asta.

Practica nu inseamna a avea sau a cultiva puteri speciale. Exista multe
astfel de puteri si noi toti avem unele dintre ele in mod natural; unii
oameni le au in masura mai mare. La Centrul Zen din Los Angeles (ZCLA)
aveam uneori capacitatea folositoare de a vedea ce se serveste la pranzul
care se desfasura doua camere mai departe. Daca aveau ceva ce nu-mi placea,
nu ma duceam. Astfel de capacitati ofera mici avantaje dar, inca odata,
ele nu sunt ceea ce este practica.

Practica nu se refera la puterea personala sau joriki, forta
care se dezvolta in ani de practica. Joriki e un produs natural
al zazen-ului. Dar aceasta nu e calea.

Practica nu inseamna a avea senzatii de bine sau de fericire. Nu inseamna a te simti
bine ca opus la a te simti rau. Nu e o incercare de a fi ceva special
sau de a simti ceva special. Rezultatul practicii, sau esenta practicii,
sau ceea ce este practica nu este faptul de a fi totdeauna calm si destins. Sigur
ca vom avea tendinta de a fi din ce in ce mai calmi si destinsi dupa ani
de practica, dar nu acesta e telul.

Practica nu inseamna a avea o stare corporala in care nu suntem niciodata
bolnavi, niciodata raniti, o stare in care sa nu simtim nici un fel de
senzatii inconfortabile. Actul de a sedea tinde sa imbunatateasca starea
de sanatate a multor oameni, dar in decursul practicii pot aparea luni
sau ani de dezastre medicale. Scopul practicii nu este cautarea starii
de sanatate desi, in general si pe termen lung, starea de sanatate se
va imbunatati. Dar nu exista garantii!

Practica nu inseamna a atinge o stare de omniscienta, in care persoana stie totul despre tot, o stare in care persoana
este o autoritate in toate problemele lumii. Ar putea sa apara un pic mai multa claritate a mintii, dar e stiut ca
oameni inteligenti spun si fac uneori lucruri prostesti. Atotstiinta nu e scopul practicii.
Practica nu inseamna a fi "spiritual", cel putin nu in sensul curent al
acestui cuvant. Practica nu are nimic de a face cu a fi ceva
sau cineva. Daca nu intelegem ca nu putem avea "spiritualitatea"
ca scop, aceasta ar putea fi un obiectiv aparent seducator dar cu rezultate
amare.

Practica nu inseamna a dezvolta proprietatile "bune" si a scapa
de cele "rele". Nimic nu este "bun" sau "rau".
Lupta de a fi bun nu are nimic de a face cu practica. Acest fel de antrenament
nu este decat o forma subtila de atletism.

Putem continua aceasta lista aproape fara sfarsit. De fapt, in fiecare
din cei ce practica exista cateva iluzii de acest gen. Noi toti speram
sa ne schimbam, sa ajungem undeva! Si aceasta este in sine eroarea fundamentala.
Dar simpla contemplatie a aceastei dorinte tinde sa o clarifice, si aceasta
schimba totodata fundamentul practicii in viata noastra. Incepem sa intelegm
ca dorinta noastra nebuna de a fi mai buni, de "a ajunge undeva" este
o iluzie si este sursa suferintei.

Cand vaporul nostru plin de dorinte, iluzii si ambitii (sa ajungem undeva,
sa fim spirituali, sa fim perfecti, sa ne iluminam) s-a rasturnat, ce
este acest vapor gol? Cine suntem? Ce putem realiza in viata noastra?
Ce este practica?

[Publicat in Everyday Zen. Life an
Work, 1989. Traducerea: George Felix Leu]

# # #

Charlotte
Joko Beck conduce San Diego Zen Center din 1984.
A inceput practica in jurul varstei de 40 de ani, sub indrumare lui Taizen
Maezumi Roshi, de la care a primit dreptul de a transmite practica
Zen. In anii '60 a studiat cu Hakuun Yasutani Roshi si Soen Nakagawa Roshi
in cadrul Zen
Center of Los Angeles. Impreuna cu discipolii sai a infiintat in 1995
Ordinary
Mind Zen School. Joko Beck este autoarea a doua carti: Everyday
Zen: Love and Work (1989) si Nothing
Special: Living Zen (1993).

Alte articole din categorie: