Mi se spune, observa-te, observa-te, observa-te....
Se pare ca am ajuns intr-un impas; ma observ, imi e greu sa ma observ, a ajuns o corvoada, aproape; ma privesc, ma ascult, imi numesc senzatiile fizice; sunt ca un far care imi urmaresc interior corpul, ca un receptor al ceea ce cred ca sunt senzatiile; le las sa vina, le urmaresc cu organele de simt...
Dar parca, fata de momentele de inceput, am ajuns sa ma mint in aceasta privinta: parca imi fabric singur senzatiile, si nu sunt ele cele reale.
Parca nu sunt in contact direct cu senzatiile mele, punandu-mi inconstient bariere intre ele si mine. Cand esti plin de atata practica si invatatura, parca ai uitat firescul simtirii simple(fericiti cei saraci cu duhul....ce adevar).
Cred ca e momentul sa o iau de la capat, sa las ce am invatat, si sa redescopar ceea ce credeam ca stiu deja...
Cum treceti voi de capcanele autoobservarii? De la fals la realitatea corporala si mentala?
