Eu pornesc in amintirea-de-sine de la urmatoarea zicala:
"Pentru Dumnezeu, TOTUL SI TOATE au ACEEASI importanta"
Apoi, daca ma gandesc ca EL, care este Fiinta Suprema, a "stat" si si-a "consumat" din "timp" ca sa ma creeze pe mine si sa-mi acorde aceeasi importanta cum i-o acorda lui Petru, ori lui Pavel (sa zicem), atunci ca in mine este ceva teribil de interesant, de frumos si de divin.
Si astfel imi re-valorific fiinta si trec de la simpla constientizare a corpului fizic si a mintii la constientizarea acelui nu-stiu-ce, care este extraordinar de frumos in mine si pe care El il iubeste permanent - si care imi este specific doar mie.
Toat ceea ce eu sunt acum si stiu ca sunt este doar varful deformat al "aisbergului". Dar sub "apa" inconstientei mele se afla structura cristalina perfecta, a celor "sapte-optimi" din mine.
